Știm deja, conform ultimelor analize de piață publicate de platforma Statista, faptul că motocicletele cu aspect retro/vintage prind din ce în ce mai multă tracțiune și se așteaptă să fie pe un trend ascendent cel puțin până în 2029.
Acest lucru nu ne ia prin surprindere atunci când cei mai mulți dintre noi suntem nostalgici la amintirea liniilor fine, sunetului clar și al materialelor de calitate pe care le atingeai atunci când puneai mâna pe o motocicletă, nu cum este în ziua de azi, același plastic de la prima până la ultima motocicletă.
În plus, înainte ca acest trend să fie validat de date statistice, am observat că ceva este în aer atunci când am văzut că din ce în ce mai mulți producători au început să vină pe piață cu motociclete cu aspect retro.
Îmi aduc aminte ca și când ar fi fost ieri cum am fost prins de mrejele modelului Z900RS de la Kawasaki (despre care declar asumat că este una dintre cele mai frumoase motociclete pe care le poți cumpăra) ce reprezinta tot ce este mai frumos la o motoretă venită ca un omagiu al legendarului model Z1.
Nu a durat mult până s-a simțit „sânge în apă” și restul producătorilor au început să arunce modele din care mai de care ce te duceau cu gândul la motocicletele de odinioară, fie că vorbim de Honda, BMW, Triumph și nu în ultimul rând Yamaha, producător asupra căruia mă opresc pentru un moment.
De ce fac asta? Ei bine, pentru că, din punctul meu de vedere, Yamaha, nu știu dacă o face intenționat sau asta este ceea ce le cer fanii producătorului nipon, dar pare să nu pună efort în a oferi caracter acestor motociclete. Vin ca un fel de struțo-cămile ce nu au o linie clară între modern și clasic. Dacă pe alocuri designul este ce trebuie, cu toate că pare un hit and miss (părere personală), scapă din vedere multe aspecte ce țin de comportamentul motocicletei, fie că vorbim de motor, de geometrie sau pur și simplu de dashboard-ul motocicletei.
Nu o dată am avut impresia că Yamaha nu face altceva decât să schimbe hainele cu care este îmbrăcat al său MT-09, o motocicletă extraordinară de altfel când vine vorba de clasa în care se află, dar care se simte tratată superficial atunci când vorbim de modelele retro ce sunt construite pe aceeași platformă.
Mai departe vom analiza câteva aspecte (setările motorului, poziția pe motocicletă, instrumentarul de bord, aspecte de design, sunet) pe care le vom compara cu restul jucătorilor din piață care au o prezență bine definită la această clasă.
Setările motorului
Fie că vorbim despre Kawasaki, BMW, Triumph, observăm că acești producători acordă o atenție specială asupra setărilor motorului pe care îl folosesc, chiar dacă este regăsit pe mai multe modele și la bază este aceeași unitate.
Se poate vedea că, de cele mai multe ori, pentru modelele retro, puterea maximă este scăzută pentru a oferi un plus de cuplu și caracter în prima jumătate a plajei de turații și pentru a se apropia mai mult de comportamentul modelului de odinioară pe care îl amintesc, lucru ce nu este întâlnit la Yamaha, deoarece motorul nu suferă nicio modificare în setări, fiind identic cu cel de pe varianta naked.
| Model | Cai Putere (CP) | Cuplu (Nm) |
| Kawasaki Z900 | 125 | 98.6 |
| Kawasaki Z900RS | 111 | 98.5 |
| Yamaha MT-09 | 119 | 93 |
| Yamaha XSR900 | 119 | 93 |
| BMW R 1250 GS | 136 | 143 |
| BMW R nineT | 109 | 116 |
Poziția pe motocicletă
Motoretele standard sau naked asupra cărora toți revenim cu nostalgie aveau o poziție neutră, relaxată, fără presiune la nivelul încheieturilor sau al spatelui.
Acele motociclete, pe cât de performante pentru vremea lor, pe atât de neutre ca și poziție prin comparație cu motocicletele standard naked actuale, care adoptă o poziție mult mai agresivă, mult mai concentrată pe performanță și feeling.
Aspectele legate de poziția pe motocicletă nu sunt scăpate din vedere de majoritatea producătorilor ce vor să readucă la viață modelele retro și zic majoritatea pentru că Yamaha, încă o dată, rămâne codaș la acest aspect, lucru ce nu este evidențiat doar de mine, ci și de publicații moto internaționale care afirmă același lucru in urma testelor efectuate:
- Revzilla:
• „Deși XSR900 are un aspect retro, poziția de pilotaj este destul de sportivă. Nu este o motocicletă cruiser relaxată, ci mai degrabă un naked sport deghizat.”
• „Poziția de pilotaj este mai agresivă decât te-ai aștepta de la o motocicletă cu aspect retro. Ghidonul este destul de jos, iar picioarele sunt poziționate destul de mult în spate.” - Cycle World:
• „XSR900 împrumută multe elemente de design de la motocicletele clasice, dar poziția de pilotaj este modernă și sportivă. Nu este o motocicletă retro confortabilă pentru croazieră.”
• „Poziția de pilotaj este mai mult naked sport decât retro. Este o motocicletă distractivă și agilă, dar nu este concepută pentru călătorii lungi și relaxante.” - Motorcycle.com:
• „XSR900 are un aspect retro atrăgător, dar nu te lăsa păcălit. Este o motocicletă sportivă modernă cu o poziție de pilotaj agresivă.”
• „Poziția de pilotaj este mai mult naked sport decât retro. Este o motocicletă distractivă și agilă, dar nu este concepută pentru călătorii lungi și relaxante.”
În esență, aceste recenzii subliniază că, deși XSR900 are un aspect retro, poziția de pilotaj este mai apropiată de cea a unei motociclete naked sport moderne.
Instrumentarul de bord
Școala nouă întâlnește școala veche, iar aici discuțiile sunt cât de subiective se poate, deoarece pe lângă păstrarea unui aspect retro, apare totodată ideea de funcționalități ce îți sunt oferite sau furate de un instrumentar de bord clasic.
Acest lucru este unul dintre cele mai criticate aspecte la modelele retro oferite de Yamaha, deoarece bordul nu are nicio legătură cu aspectul clasic al unei motociclete retro pe care își dorește să o replice, spre deosebire de producători precum Kawasaki sau Triumph, care readuc la viață inclusiv fontul folosit la modelele pe care le reimaginează, iar vitezometrul și turometrul analog sunt nelipsite de pe aceste modele, făcând acest detaliu unul dintre cele mai apreciate de cumpărătorii acestor modele retro, Yamaha ne invită la drum cu un bord TFT color complet digital de generație actuală.
Aspecte de design
Adevăratul motiv pentru care se cumpără o motocicletă. Se spune că atunci când ești în căutarea unei motociclete și ai mai multe modele ce se află pe lista scurtă, criteriul suprem ar trebui să fie întorsul capului.
Mai exact după ce ai testat tot ce puteai testa și ai comparat toate specificațiile, aleasa este cea după care întorci capul atunci când ai parcat-o și te îndepărtezi de ea. Dacă acest lucru nu se întâmplă, îmi pare rău să îți zic, dar ai cumpărat motoreta greșită.
La acest capitol, Yamaha pare să fi depus un pic mai mult efort decât la restul aspectelor, dar nu vă entuziasmați foarte tare, deoarece diavolul se ascunde în detalii.
În timp ce ceilalți producători pun accent pe vopseaua folosită, care să amintească de nuanțele originale, pe materialele premium utilizate, pe managementul cablurilor, astfel încât acestea să nu fie la vedere și să nu îți obstrucționeze privirea atunci când te uiți la motocicletă, găsesc modalități cât mai ingenioase de a ascunde radiatorul pentru a-ți da impresia că motocicleta este răcită cu aer ori folosesc cămașă dublă la galeriile de evacuare pentru a evita schimbarea acestora la culoare sau alte detalii adăugate elementelor de design – de la felul în care arată motorul, la evidențierea cadrului prin diverse inserții de crom – Yamaha s-a concentrat pe aspectul general al motocicletei: partea de carene, farul și stopul, șaua și codița motocicletei fiind ușor de recunoscut.
Dacă acest lucru este bine sau nu, rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi, deoarece ideea de frumusețe este în ochii privitorului.
Sunetul
Dacă nu o poți vedea, măcar să o poți auzi de la două străzi distanță, pentru că atunci când îți cumperi un model retro vrei să știe toată lumea că ești diferit, ești aparte, tu ești old school și apreciezi lucrurile cu adevărat bărbătești ale unei motociclete, iar unul dintre acestea fiind sunetul inconfundabil, care îți trece prin oase și care este restricționat din ce în ce mai mult de normele Euro.
Ajungem ușor să avem motociclete care toate se aud la fel, indiferent de capacitatea cilindrică sau configurație.
Aici, toți producătorii se confruntă cu aceleași reglementări, iar în timp ce acest aspect este piesa de rezistență a campaniilor de marketing, chiar dacă reușesc, printr-un ton, să facă acel sunet mai distinctiv sau mai puternic, fie printr-un sistem total diferit de admisie și țevi de eșapament, toți producătorii vor insista asupra ideii că motocicleta lor readuce la viață sunetul unui motor clasic cu un anumit număr de cilindri pe care îl puteai auzi acum 40-50 de ani.
Se pare că Yamaha nici măcar nu a intrat în această cursă, păstrând aceeași tobă hidoasă, neschimbată ca la modelul naked MT-09.
Din păcate, producătorul nipon Yamaha nu a înțeles mesajul fanilor sau, poate, criticile nu au fost transmise destul de clar către aceștia. Se pare că focusul sau strategia lor este mai mult pe partea de performanță și funcționalitate oferită de motocicletă, în timp ce piața caută eleganță și naturalețe, mânate de o nostalgie generală.
Această abordare se reflectă și în cifrele pe care le face Yamaha cu acest model, deoarece, conform informațiilor existente în momentul de față online, podiumul este ocupat de modele de la BMW, Kawasaki și Triumph, inclusiv publicația germană Motorrad poziționează modelul Yamaha pe locul patru, în timp ce recenziile specialiștilor pentru această clasă retro nu sunt deloc îmbucurătoare.
