BMW Concept Speedtop este shooting brake-ul de vis german care va fi produs în doar 70 de exemplare

BMW Concept Speedtop
Credit foto: BMW

Constructorul german a prezentat la finalul lunii mai, la Concorso d’Eleganza Villa d’Este 2025, BMW Concept Speedtop – un concept exclusivist cu forma de shooting brake și design spectaculos care va fi disponibil pentru achiziționare într-o serie extrem de limitată.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Concept Speedtop reprezintă o reinterpretare a modelului Touring sportiv, în viziunea designerilor și inginerilor germani.

Accentul este pus pe detalii

Vorbim despre un model cu doua locuri, spațiul din spatele acestora fiind pentru bagaje. Portbagajul clasic nu este foarte generos, însă alături de zona din spatele scaunelor oferă suficient spațiu de depozitare, mai ales că persoanele care vor achiziționa modelul exclusivist BMW cel mai probabil nu vor transporta bagaje voluminoase foarte des.

La interior se regăsesc materiale de înaltă calitate, accentul este pus pe detalii, iar tapițeria de piele în doua culori și inserțiile de aluminiu domina habitaclul. Portbagajul din cabina pasagerilor este, de asemenea, acoperit cu piele, fiind împărţit în două secţiuni. Acest lucru permite totuși depozitarea bagajelor mai mari în interior pentru călătorii de mai multe zile.

BMW Concept Speedtop va fi produs în doar 70 de exemplare

Forma de shooting brake și designul în formă de rechin a părții frontale, cu faruri subțiri și grila radiatorului iluminată, sunt accentuate de gradientul de culoare de pe acoperiş, care face trecerea de la culoarea caroseriei, denumită „Floating Sunstone Maroon”, la plafonul vopsit în ceea ce BMW numește „Floating Sundown Silver”.

Jantele bicolore prezente pe BMW Concept Speedtop au 14 spițe și au fost concepute special pentru acest model.

Conceptul este echipat cu cel mai puternic motor V8 oferit în prezent de BMW, ceea ce înseamnă că probabil este vorba de propulsorul de 4,4 litri care produce 617 cai-putere și livrează puterea pe asfalt prin intermediul unei cutii de viteze automate cu 8 trepte.

BMW Concept Speedtop va fi produs în doar 70 de exemplare și lista de comenzi este deschisă.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...