După deja faimosul scandal cu Donald Trump, după ce compania Tesla a fost dată în judecată pentru probleme majore la sistemul de pilot automat și după ce rachetele sale nici nu mai au nevoie să decoleze pentru a exploda, Elon Musk primește o nouă lovitură. Nou lansatul să serviciu de robotaxi este anchetat după doar o zi de la lansare, pentru nereguli grave în trafic, anunță TechCrunch.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Tesla a început recent să ofere curse cu robotaxiuri autonome în South Austin, Texas, însă serviciul a atras rapid atenția autorităților federale americane pentru siguranța rutieră. Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) a contactat Tesla după ce mai multe videoclipuri apărute online par să surprindă încălcări ale regulilor de circulație comise de aceste vehicule autonome.
Mai multe nereguli semnalate în trafic
Lansarea robotaxiurilor, disponibile pentru un număr limitat de clienți invitați, reprezintă primul test real al tehnologiei autonome Tesla în condiții publice. Deși compania oferă deja proprietarilor săi software-ul Full Self-Driving Supervised (FSD), care necesită supraveghere umană și menținerea mâinilor pe volan, robotaxiurile utilizează o versiune nesupravegheată a acestui sistem. Clienții pot comanda aceste vehicule printr-o aplicație, iar în timpul călătoriilor un monitor uman de siguranță ocupă scaunul din față.
NHTSA a declarat că este „în contact cu producătorul pentru a aduna informații suplimentare” privind incidentele raportate. Autoritatea a subliniat că nu aprobă tehnologiile noi înainte de lansare, ci se bazează pe certificările producătorilor și investighează orice potențial defect de siguranță pe baza datelor primite.
Semne de întrebare serioase privind siguranța tehnologiei autonome Tesla
Printre videoclipurile care au atras atenția autorităților se numără unul în care un robotaxi Tesla a frânat brusc, fără motiv evident, la apropierea unor vehicule de poliție parcate. De asemenea, au fost surprinse încălcări precum depășirea vitezei legale sau schimbarea benzii pe sens greșit.
Aceste evenimente ridică semne de întrebare privind siguranța tehnologiei autonome Tesla, în timp ce compania încearcă să-și extindă serviciile robotaxi în alte zone. Rămâne de văzut cum vor evolua investigațiile și ce măsuri vor fi luate pentru a asigura siguranța pasagerilor și a traficului public.