Tarifele impuse de Donald Trump fac ravagii pe piața de mașini second-hand din SUA / Cea mai mare creștere de prețuri din ultimii trei ani

cars on road
Photo by Nabeel Syed on Unsplash

Indicele Manheim Used Vehicle Value, un indicator al prețurilor mașinilor la mâna a doua din SUA, este din nou în creștere și are cea mai mare creștere anuală din ultimii trei ani. Reuters afirmă că indicele a crescut cu 6,3% față de anul precedent, cea mai mare creștere anuală din august 2022.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Creșterea, cauzată de tarifele administrației Trump

Volatilitatea prețurilor și vânzărilor de vehicule este cauza acestei ascensiuni, iar creșterea de prețuri și scăderea vânzărilor este cauzată de tarifele impuse de Donald Trump la începutul lunii aprilie.

Jeremy Robb, director senior pentru analiză economică la Cox Automotive, precizează că tendințele de apreciere a prețurilor au fost mai volatile în trimestrul al doilea. Asta pentru că „tarifele au afectat în mod real vânzările și oferta de autovehicule noi, ceea ce a avut un impact și asupra pieței autovehiculelor second-hand”, spune Robb.

Directorul spune că presiunile asupra prețurilor se reduc, de obicei, în a doua jumătate a anului, dar Robb a declarat că vânzările de mașini SH rămân „puțin mai ridicate decât în anii anteriori”. Totodată, oferta de vehicule la mâna a doua care ies din perioada de leasing a înregistrat o tendință descendentă. Aceștia sunt „doi factori care ar trebui să susțină în mod echitabil valori mai ridicate pe măsură ce avansăm”, declară Jeremy Robb.

Alături de tarife, inflația globală determină o creștere a prețurilor

Tarifele de 25% aplicate de Donald Trump asupra autovehiculelor importate a determinat o creștere a achizițiilor de mașini noi la începutul primăverii, consumatorii anticipând creșterea prețurilor și cumpărând până ca acestea să intre în vigoare.

Inflația globală a contrazis, până acum, previziunile economiștilor, dar mulți oficiali ai Rezervei Federale rămân convinși că va urma o creștere a prețurilor și ezită să reducă ratele dobânzilor până când nu vor fi siguri că riscul a trecut.

Christopher Waller, guvernator federal, a avertizat încă din toamna anului 2021 că „ignorarea selectivă a seriilor de date” oferă informații importante despre evoluția inflației, și că „ar trebui să fim precauți în a respinge datele ca fiind aberante”.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...