VIDEO Starurile din „The Last of Us” consideră că serialul post-apocaliptic este mai de relevant decât oricând

Sursa foto: Captură video – YouTube / Screen Culture

Atunci când „The Last of Us”, un serial HBO despre o societate post-apocaliptică devastată de mutaţia unei ciuperci parazitare, a ajuns pe ecranele noastre în 2023, lumea reală ieşea dintr-o pandemie, iar cursul evenimentelor fac ca această producţie de televiziune să fie şi în prezent, mai de actualitate decât oricând, conform starurilor seriei, transmite duminică AFP, citată de Agerpres.

Bazată pe un joc video popular, această producţie HBO a doborât recorduri, cu o medie de 32 de milioane de spectatori pe episod pe toate platformele de streaming. Al doilea sezon, care are premiera pe 13 aprilie, se va desfăşura în jurul conflictului şi a răzbunării. În acest sens, este mai relevant ca niciodată, crede vedeta sa Pedro Pascal.

Puterea serialului constă în capacitatea sa „de a vedea relaţiile umane în situaţii de criză şi suferinţă şi de a desena inteligent alegorii politice, alegorii societale şi de a le baza pe lumea în care trăim”, crede actorul.

Personajul său, Joel, este un contrabandist forţat să o ia cu el pe adolescenta Ellie (Bella Ramsey) în primul sezon, în timp ce călătoreşte prin Statele Unite în căutarea fratelui său. Pentru că tânăra este aparent singura fiinţă umană imună la ciuperca mortală Cordyceps.

În acest al doilea sezon, Joel şi Ellie intră în conflict unul cu celălalt, potrivit unui trailer lansat recent de HBO. De asemenea, au de-a face cu o nouă protagonistă, Abby, o femeie militară care dă frâu liber violenţei sale criminale. Rolul lui Abby este interpretat de Kaitlyn Dever („Booksmart”, „Dopesick”), o actriţă despre care se credea iniţial că urma să o interpreteze pe Ellie la mijlocul anilor 2010, pe când „The Last of Us” urma să fie adaptat pentru marile ecrane.

Acest film nu a văzut niciodată lumina zilei, iar actriţa a spus că a fost selectată să apară în serial „suprarealist”. Abby este unul dintre personajele principale cu care poţi juca în franciza jocurilor video „The Last of Us”.

„Eram un fan al jocului. A fost un adevărat moment de legătură cu tatăl meu, când îl jucam împreună”, explică ea. „Şi faptul că se întoarce cu peste zece ani mai târziu, (…) mi s-a părut corect, rolul lui Abby mi se pare potrivit”, a adăugat ea.

Pentru Gabriel Luna, care joacă rolul fratelui lui Joel, Tommy, sezonul al doilea „este foarte cathartic” pentru că vine într-un moment al lumii în care conflictele se aprind cu furie şi alianţele internaţionale se rup.

„În primul sezon, am spus povestea unei pandemii şi ne temeam că publicul este deja obosit” pe acest subiect, îşi aminteşte el. „Dar cred că experienţa prin care a trecut întreaga lume a deschis un punct de intrare în ceea ce făceam noi”.

„Al doilea joc (în franciză) (…) şi al doilea sezon sunt despre conflicte”, continuă el. „De unde încep? Şi cine se află în spatele lor? În acest moment, peste tot în lume, ne confruntăm cu aceste conflicte”, observă el. „Oamenii sunt blocaţi în ciclul răzbunării. Îl putem sparge? Va fi rupt? În acest moment ne aflăm”.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...