Programul RABLA începe astăzi, după îndelungate discuții, amânări și modificări. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) primește cereri pentru ecotichete începând de astăzi, de la ora 10:00. Înscrierile se efectuează pe site-ul inscrierionline.afm.ro, unde utilizatorii trebuie să depună o cerere pentru un ecotichet.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
UPDATE 10:30 Bugetul pentru mașinile pe benzină și hibride a fost epuizat, la doar 13 minute de la demararea ediției din 2025 a programului RABLA, potrivit Digi24. Concret, ecotichetele de 10.000 de lei pentru mașinile cu motor termic și cele de 12.000 de lei pentru hibride nu mai pot fi accesate.
Programul RABLA poate fi accesat până pe 25 noiembrie, ora 23:59 sau până se epuizează bugetul total, în valoare de 200 de milioane de lei. Conform unui comunicat de presă al AFM, bugetul este distribuit astfel:
- 80 de milioane de lei pentru achiziționarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a motocicletelor și autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid;
- 120 de milioane de lei pentru achiziționarea autovehiculelor noi plug-in hybrid sau a motocicletelor electrice și autovehiculelor pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen.
Buget diminuat semnificativ față de anul trecut
Valoarea ecotichetelor acordate în cadrul Programului RABLA este în felul următor:
- 18.500 de lei – pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen (în scădere față de ediția de anul trecut);
- 15.000 de lei – pentru achiziționarea unui autovehicul nou plug-in hybrid sau a unei motociclete electrice;
- 12.000 de lei – pentru achiziționarea unui autovehicul nou hibrid;
- 10.000 de lei – pentru achiziționarea unui autovehicul nou cu propulsie termică (inclusiv GPL/GNC) sau a unei motociclete.
Programul RABLA ar fi trebuit să debuteze la începutul verii, însă acesta a fost amânat și regândit chiar cu o zi înainte de lansarea sa. Astfel, bugetul a fost micșorat de la 600 de milioane de lei la cele 200 de milioane disponibile pentru RABLA 2025. Asociația Producătorilor și Importatorilor Auto (APIA) este de părere că bugetul ar fi trebuit să fie mai mare.
„Ministerul a ales să păstreze nivelul ecotichetului pentru vehicule electrice la 18.500 lei. Pe hârtie, asta ar însemna că, din cele 120 milioane lei alocate, s-ar putea finanța un număr mai mare de mașini. În realitate însă, experiența ultimului an este clară: cererea a fost slabă, bugetul a rămas neconsumat, iar electromobilitatea a stagnat.”, notează APIA, potrivit Economedia.
Până să înceapă programul guvernamental, producătorii auto au început să ofere discount-uri egale cu valoarea unui ecotichet RABLA. Spre exemplu, Volvo România a anunțat lansarea programului EcoBonus Instant, prin care clienții primesc contravaloarea voucherului, în valoare de 3.700 de euro, la achiziția SUV-urilor EX30, EX40, EC40 și EX90.