Volkswagen caută un acord tarifar preferenţial cu Washingtonul, bazat pe investiţii majore

volkswagen id 3
Sursa Foto: Automarket.ro

Volkswagen, cel mai mare producător european de automobile, speră că promisiunile de investiţii îl vor ajuta să obţină noi concesii cu privire la tarifele vamale americane, după ce Washingtonul şi Bruxelles-ul vor ajunge la un acord comercial general, a declarat vineri directorul general de la Volkswagen, Oliver Blume, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Într-un moment în care aşteaptă rezultatul discuţiilor dintre SUA şi UE, înaintea termenului limită de 1 august, producătorii europeni de automobile analizează posibile investiţii şi transferuri de producţie care ar putea să îl mulţumească pe preşedintele SUA, Donald Trump, şi să ducă la obţinerea unor tarife mai mici.

Un tarif mai mic aşteptat pentru bunurile din UE

„Sperăm că vom ajunge la un acord echilibrat între SUA şi UE, care să permită un comerţ corect între regiuni”, le-a spus Blume investitorilor, după ce constructorul auto german a raportat rezultatele pe trimestrul al doilea, afectate puternic de tarife.

Blume a spus că se aşteaptă la un tarif de 15% pentru bunurile din UE, similar cu cel convenit de administraţia Trump cu Japonia la începutul săptămânii. Acesta ar urma să înlocuiască tariful de 25% impus de Trump la importurile de autoturisme şi piese în luna aprilie. Un acord suplimentar cu Volkswagen ar urma să se adauge acordului general, după ce disputa privind tarifele se va soluţiona, a precizat Blume.

Investiţii atractive şi discuţii bune cu guvernul american

„Avem un pachet de investiţii foarte atractive pe care le vom face acolo”, a spus Blume, adăugând că producătorul auto a avut „discuţii bune” cu guvernul american. Presat de investitori să ofere detalii cu privire la posibilele investiţii americane, Blume a vorbit doar de un „program extensibil”, inclusiv proiecte cu argumente economice clare.

Blume a menţionat şi posibilitatea deschiderii unei uzine Audi, o marcă de lux din portofoliul Volkswagen, în SUA, unde în prezent subsidiara nu are facilităţi de producţie.

Rezultate financiare afectate de tarife

Anterior, Volkswagen a anunţat că în trimestrul al doilea al acestui an profitul său net a scăzut cu 29% în ritm anual, până la 2,29 miliarde de euro, în timp ce veniturile au scăzut cu 3%, până la 80,6 miliarde de euro, chiar dacă numărul vehiculelor livrate a crescut uşor.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...