Armele cu impulsuri electromagnetice (EMP) și armele cu microunde de mare putere (HPM) fac parte din categoria armelor cu energie dirijată. Acestea nu dăunează direct corpurilor sau structurilor umane, ci neutralizează circuitele electronice și sistemele informatice.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Un EMP se referă la o explozie intensă de energie electromagnetică, adesea produsă de o explozie nucleară la mare altitudine (peste 30 km) sau de dispozitive non-nucleare care utilizează condensatoare cu descărcare rapidă. Acest impuls eliberează un câmp electromagnetic care se extinde pe sute de kilometri. Poate perturba sau „prăji” instantaneu sistemele electronice, radarele, rețelele electrice și telecomunicațiile.
HPM-urile funcționează diferit. Acestea emit un fascicul focalizat de unde radio de mare intensitate în banda de microunde (în general între 1 și 100 GHz). Spre deosebire de EMP-uri, armele HPM vizează ținte specifice la distanță scurtă sau medie. Acestea saturează sau distrug componente electronice sensibile, cum ar fi procesoarele, antenele sau plăcile de bază.
Aceste arme nu provoacă explozii convenționale sau daune mecanice vizibile. Ele acționează asupra infrastructurii invizibile a oricărei armate moderne: senzori, rețele, drone, sateliți, sisteme de comandă, aeronave, vehicule blindate și baze logistice automatizate.
PEM-urile au fost teoretizate pentru prima dată în anii 1960, după testele nucleare americane în spațiu, în special testul „Starfish Prime” din 1962, care a întrerupt electricitatea în Hawaii, la peste 1.400 km distanță. De atunci, versiunile non-nucleare s-au aflat în centrul programelor de cercetare militară.
Cum funcționează saturația electromagnetică
Principiul fizic din spatele armelor PEM se bazează pe deplasarea bruscă a sarcinilor electrice. O explozie nucleară la mare altitudine ionizează atmosfera și generează electroni cu mișcare rapidă care interacționează cu câmpul magnetic al Pământului. Aceasta produce un impuls electric extrem de scurt (nanosecunde), dar foarte puternic. Intensitatea poate depăși 50.000 de volți pe metru.
În sistemele non-nucleare, se utilizează generatoare de compresie a fluxului sau sisteme cu microunde pulsate. Aceste dispozitive compacte pot fi instalate în rachete sau pe platforme mobile terestre. Arma emite apoi o undă de șoc electromagnetică direcționată, vizând rețelele electrice și echipamentele militare dintr-o zonă definită.
Multiplicatoarele de energie electromagnetică (MPL) utilizează un emițător de unde milimetrice alimentat de o sursă de energie concentrată, cum ar fi un exploziv chimic care comprimă un câmp magnetic sau un generator alimentat de baterii. Acestea funcționează continuu sau în rafale de câteva milisecunde și pot viza cu precizie un satelit, o dronă, o aeronavă sau un centru de comandă.
Raza de acțiune a unui sistem EMP non-nuclear variază de la câteva sute de metri pentru armele portabile la câțiva kilometri pentru dispozitivele montate pe rachete balistice. Armele MPL au o rază de acțiune mai scurtă, dar o precizie mai mare, cu efecte localizate la 1.000 de metri.
Ce țări au dezvoltat aceste arme
Mai multe puteri militare lucrează activ la această categorie de arme, într-un context în care dominația electronică a devenit o prioritate strategică. Trei țări se află în fruntea dezvoltării: Statele Unite, China și Rusia.
Statele Unite
Pentagonul a investit masiv în programe de arme cu energie direcționată. Forțele Aeriene ale SUA și DARPA au testat sisteme precum CHAMP (Counter-electronics High Power Microwave Advanced Missile Project), capabile să zboare deasupra unei zone și să neutralizeze toate instalațiile electronice de la sol fără zgomot sau flash. În 2012, un test în Utah ar fi demonstrat capacitatea CHAMP de a dezactiva mai multe ținte computerizate fără a provoca daune colaterale.
Prototipuri terestre sunt, de asemenea, în curs de dezvoltare, cum ar fi THOR (Tactical High-power Operational Responder), conceput pentru a doborî roiuri de drone. Bugetul alocat sistemelor HPM și laser a ajuns la un miliard de euro în 2023, potrivit unui raport al Congresului SUA.
China
China a încorporat EMP-uri în doctrinele sale de război electronic și „război fără contact”. Țara are facilități de simulare EMP la scară largă și lucrează la focoase cu impulsuri direcționate non-nucleare. Racheta DF-21D ar putea transporta teoretic un focos EMP conceput pentru a dezactiva portavioanele inamice pe o rază de câțiva kilometri. În 2020, ziarul militar chinez PLA Daily a menționat integrarea EMP-urilor în strategiile anti-acces/refuzare a zonei (A2/AD).
Rusia
Rusia susține că a dezvoltat arme cu impulsuri electromagnetice, cum ar fi bomba „Alabuga”, care pot neutraliza sistemele electronice pe o rază de 3,5 km. Moscova consideră aceste arme un instrument complementar în războiul hibrid. Mai mulți experți cred că armata rusă testează acest tip de armă împotriva infrastructurii ucrainene din 2022, în special pe radare și rețele electrice.
Alte țări precum Coreea de Sud, Israel, Iran și India dezvoltă proiecte similare, adesea menite să neutralizeze dronele sau să apere infrastructura sensibilă.
Utilizarea strategică pe câmpul de luptă a EMP și HPM
EMP-urile și HPM-urile nu sunt destinate să provoace victime umane, ci să perturbe inamicul prin privarea acestuia de capacitățile sale de comandă, comunicare, supraveghere și atac. Aceste arme sunt folosite ca instrumente pentru a lansa sau a sprijini operațiuni convenționale.
Pe câmpul de luptă modern, digitalizarea sistemelor face ca armatele să fie extrem de vulnerabile la acest tip de atac. Vehiculele, aeronavele, rachetele ghidate, radarele și chiar muniția sunt controlate de procesoare sensibile la impulsurile electromagnetice. Un EMP poate orbi și asurzi un batalion mecanizat în câteva secunde, distrugându-i sistemele de navigație, coordonare și informații.
HPM-urile sunt deosebit de eficiente împotriva dronelor. O lovitură țintită poate perturba legătura GPS, le poate dezactiva camera sau le poate topi electronica de la bord. Sistemul american THOR este conceput în acest scop, la fel ca și tunurile electromagnetice israeliene utilizate în testele urbane.
În defensivă, bazele aeriene și siturile sensibile sunt treptat echipate cu ecranare electromagnetică, cuști Faraday sau circuite redundante pentru a rezista unor astfel de atacuri. Cu toate acestea, apărarea rămâne imperfectă și costisitoare.
Utilizarea acestor arme în conflicte asimetrice sau împotriva infrastructurii civile (centrale electrice, sisteme de transport, sateliți) ridică, de asemenea, întrebări cu privire la legea conflictului și la limitele războiului tehnologic.
EMP și HPM, armele care răstoarnă echilibrul de putere
Armele EMP și HPM reprezintă o categorie tehnologică discretă, dar puternică, capabilă să răstoarne echilibrul puterii fără foc convențional. Eficacitatea lor constă în capacitatea de a paraliza sistemele electronice, care sunt acum forța vitală a oricărei operațiuni militare. Statele Unite, China și Rusia le transformă într-un punct major de dezvoltare, cu aplicații concrete în teatrele de operațiuni moderne. Utilizările lor, care sunt încă parțial secrete, modelează contururile unui război în care controlul electronicii devine la fel de strategic ca superioritatea în armele convenționale.
