Astronomii au descoperit o planetă care pare ruptă din universul Star Wars

Planeta 2M1510 (AB) b în compania a două pitice brune
Imagine generată cu DeepAI

Universul are din nou o surpriză pentru fanii SF-ului. O echipă internațională de astronomi a descoperit o exoplanetă care orbitează două stele, dar nu oricum, ci într-o traiectorie aproape perpendiculară pe orbita acestora. Practic, avem de-a face cu o lume reală ce amintește izbitor de planeta Tatooine din Star Wars. Diferența o face doar un twist gravitațional serios, susțin două studii publicate în revista Science Advances (le puteți accesa aici și aici).

Noua planetă, numită 2M1510 (AB) b, se învârte în jurul a două pitice brune, obiecte intermediare, prea mari ca să fie planete, prea mici ca să devină stele. Iar traseul său orbital este unul cel puțin bizar. Este prima oară când se găsește o exoplanetă care are o orbită „polară” în jurul unui sistem binar, un unghi de 90° față de planul în care se rotesc cele două stele.

O planetă care seamănă izbitor cu Tatooine, planeta natală a lui Luke Skywalker

“Până acum, ideea că o planetă ar putea avea o astfel de orbită perpendiculară era teoretică. Acum avem dovezi directe că un astfel de sistem chiar există,” spune Thomas Baycroft, doctorand la Universitatea din Birmingham și autorul principal al unuia dintre studii.

Descoperirea a fost făcută cu ajutorul Very Large Telescope (VLT) din Chile și a unui instrument de mare precizie (UVES), care a permis observarea subtilă a micilor variații din orbitele celor două stele. Aceste perturbații au trădat prezența unei planete invizibile, aflate într-un dans gravitațional contraintuitiv.

Un adevărat dans cosmic în trei

Profesorul Amaury Triaud, coautor al studiului, subliniază cât de neobișnuit este acest tip de sistem: „Avem o planetă care orbitează nu doar un sistem binar, ci unul format din două pitice brune. și în plus, face asta pe o orbită perpendiculară. Universul are un simț al umorului cosmic. E ca și cum ai învârti o monedă pe masă, iar altceva o înconjoară pe verticală”.

Descoperirea nu doar că oferă o nouă perspectivă asupra formării planetelor, dar aduce și o notă de science-fiction în realitatea astronomică. Exact ca în „Star Wars”, unde planeta Tatooine, planeta natală a lui Luke Skywalker, avea doi sori pe cer, 2M1510 (AB) b orbitează un sistem binar. Diferența? Face acest lucru pe o traiectorie ieșită din tipare, un adevărat dans cosmic în trei.

Total
0
Shares
1 comentariu
  1. cum sa fie orbita perpendiculara, mai baieti? pai daca e perpendiculara, atunci inseamna ca e pe orbita de coliziune cu stelele alea…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...