Deși miliarde de planete locuibile ar putea găzdui viață inteligentă, și deși Calea Lactee are o vârstă suficient de mare pentru ca astfel de civilizații să fi apărut, dezvoltat și chiar colonizat întregul sistem galactic, noi încă nu am detectat nimic. Este miezul a ceea ce fizicianul Enrico Fermi a numit, încă din anii ’50, o contradicție logică fascinantă, Paradoxul Fermi, subliniază UniverseToday.
În teorie, dacă o civilizație tehnologică ar decide să se extindă, ar putea face acest lucru în câteva milioane de ani, o fracțiune infimă la scara istoriei galactice. Și totuși, nu există nicio urmă, nicio transmisie, nicio dovadă a unei astfel de prezențe. De ce?
Câte civilizații ar trebui să fie acolo?
Pentru a estima câte civilizații inteligente ar putea exista în Calea Lactee, cercetătorii apelează la un instrument celebru: ecuația lui Drake, formulată în 1961 de astronomul american Frank Drake.
Această formulă multiplică mai mulți factori, de la rata de formare a stelelor, la proporția acestora cu planete, până la probabilitatea apariției vieții, dezvoltarea inteligenței, capacitatea de comunicare și durata medie de viață a unei civilizații.
Cu toate acestea, proiectul SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence), activ de zeci de ani, nu a reușit să detecteze vreun semnal convingător care să indice prezența unei civilizații extraterestre. Tăcerea este completă.
Dacă nu am detectat nimic, ce ne spune asta?
Un studiu recent realizat de Matthew Civiletti, cercetător la Universitatea din New York, aduce o perspectivă nouă. În loc să încerce să răspundă direct la întrebarea dacă suntem singuri, Civiletti propune o metodă pentru a calcula probabilitatea ca, dacă un anumit număr de civilizații transmit semnale, noi să fi detectat deja unul.
Dacă probabilitatea este scăzută, atunci absența dovezilor nu ar trebui să ne surprindă. Dacă însă șansa era mare, tăcerea cosmică devine un indiciu important. Studiul analizează și aspectele geometrice ale distribuției acestor semnale, propunând formule aplicabile în situații complexe.
O abordare matematică pentru un mister cosmic
Modelul lui Civiletti pleacă de la o ipoteză simplă, în univers, semnalele călătoresc în linii drepte și pot fi sau nu interceptate în funcție de poziția observatorului. Apoi, calculează probabilitatea ca Pământul să fie atins de un astfel de semnal, dacă ar exista una sau mai multe civilizații care transmit.
Unul dintre cele mai interesante rezultate ale modelului este că, în anumite condiții, șansa de a fi detectat deja un semnal extraterestru ar fi de 99%, dacă în galaxie ar exista cel puțin o civilizație activă și transmisivă.
Tăcerea poate fi un răspuns în sine
Modelul lui Civiletti, deși simplificat, oferă un avantaj clar, poate restrânge valorile posibile în ecuația lui Drake, eliminând scenariile prea optimiste. În acest fel, chiar și lipsa unei descoperiri devine un instrument științific valoros.
În final, studiul nu oferă dovezi ale existenței extratereștrilor, dar arată că absența dovezilor poate funcționa ca o dovadă în sine, sau măcar ca o ipoteză testabilă. Pe măsură ce tehnologia de detectare avansează și modelele se rafinează, tăcerea cosmică ar putea să ne vorbească mai clar decât ne-am fi imaginat.
Căutăm extratereștri, dar ne descoperim pe noi
SETI și cercetările în domeniul vieții extraterestre nu sunt doar despre „ceilalți”. Ele sunt o oglindă a propriei noastre condiții. Ne forțează să ne întrebăm cum a apărut inteligența, cât de fragilă e civilizația și cât de rare sunt, poate, condițiile care permit apariția și menținerea vieții conștiente.
