Tinerii din ziua de azi sunt încrezători în sine, dar vulnerabili în social media, în condiţiile în care trei din patru tineri afişează fericire falsă online, iar 64% îşi găsesc încrederea în comunitate, relevă un studiu al Băncii Comerciale Române (BCR), potrivit Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Potrivit sursei citate, BCR lansează o amplă declaraţie de încredere în tinerii din România, odată cu prezentarea celui mai mare studiu despre modul în care generaţia Z îşi construieşte încrederea în sine.
Cercetarea, realizată de Cult Market Research la iniţiativa băncii, evidenţiază rolul familiei, comunităţilor şi al experienţelor de viaţă în formarea stimei de sine, dar şi contradicţiile cu care se confruntă tinerii.
„Convingerea că încrederea se formează în comunitate se reflectă şi în Zbor, proiectul susţinut de BCR şi creat împreună cu tinerii, care oferă celor cu vârste între 14 – 25 de ani spaţii sigure şi incluzive pentru socializare, colaborare şi acces la resurse de învăţare şi dezvoltare personală”, se menţionează în comunicat.
Paradoxul generaţiei Z: siguri pe sine, dar temători în public
Rezultatele studiului arată un paradox al generaţiei tinere: 61% dintre tineri declară că au încredere în ei înşişi, dar aproape la fel de mulţi (57%) recunosc că se blochează atunci când trebuie să îşi susţină ideile în public.
„Încrederea există la nivel interior, însă expunerea şi teama de judecată rămân provocări majore. Totodată, social media accentuează diferenţa dintre percepţie şi realitate: trei din patru tineri recunosc că au afişat fericire online în timp ce în realitate se simţeau trişti, iar 77% consideră că mediul digital nu reflectă fidel societatea. Deşi online-ul le oferă vizibilitate, autenticitatea şi validarea reală rămân legate de întâlnirile faţă în faţă şi de comunităţile în care se simt acceptaţi”, susţin autorii cercetării.
Familia, un pilon esenţial al încrederii
Astfel, familia rămâne un reper central pentru aproape jumătate dintre tinerii respondenţi: 41% susţin că în cadrul familiei îşi pot dezvolta cel mai mult încrederea în sine.
Părinţii sunt indicaţi ca principali susţinători de 28% dintre respondenţi, la acelaşi nivel cu partenerul de viaţă, ceea ce arată că atât relaţiile de sprijin, cât şi cele de cuplu au un rol decisiv în modelarea stimei de sine, menţionează sursa citată.
„Încrederea este moneda emoţională a tinerilor din ziua de azi şi a noastră, a tuturor. Studiul arată că tinerii îşi doresc independenţă şi îşi asumă responsabilitatea propriilor decizii, dar au nevoie de contexte reale de exprimare şi validare. Datele ne dau şi un semnal de alarmă, pentru că aproape jumătate dintre tineri nu se simt suficient de încrezători, iar întrebarea pentru noi toţi este cum îi susţinem să îşi găsească vocea? Dacă online-ul aduce presiune, comparaţie şi nevoia de satisfacţie imediată, spaţiile comunitare pot oferi siguranţă, autenticitate şi dezbateri constructive. Prin ZBOR, BCR construieşte exact aceste contexte, de huburi fizice şi experienţe pentru ca vocea tuturor tinerilor să conteze”, a afirmat Nicoleta Deliu-Paşol, director Comunicare & CSR, BCR, citată în comunicat.
Încrederea, un fenomen colectiv
Dincolo de cifre, cercetarea scoate la iveală faptul că încrederea este un fenomen colectiv, care prinde viaţă doar prin comunităţi şi contexte sociale.
„Cercetarea confirmă că încrederea nu este doar o trăsătură individuală, ci un proces social. Generaţia Z îşi clădeşte stima de sine prin interacţiuni reale şi prin comunităţi care oferă validare şi siguranţă. De aceea, proiectele de echipă şi huburile dedicate tinerilor sunt percepute ca spaţii unde identitatea se consolidează. România are nevoie să încurajeze aceste contexte, pentru ca potenţialul individual să se transforme în capital social şi emoţional”, a declarat Paul Kasprovschi, Research & Evaluation Director.
Ce aşteaptă tinerii de la spaţiile dedicate lor
Studiul arată că aproape jumătate dintre tineri se aşteaptă ca un centru dedicat lor să îi ajute să îşi consolideze încrederea în sine. În plus, 37% îşi doresc să îşi clarifice obiectivele de dezvoltare personală, iar 36% caută contexte în care să relaţioneze mai bine cu ceilalţi.
Alte date din studiu relevă faptul că 77% dintre tineri declară că îşi asumă responsabilitatea propriilor alegeri, ceea ce arată dorinţa clară de autonomie. Totodată, realizările personale şi sprijinul apropiaţilor sunt menţionate ca principale surse de încredere, ceea ce confirmă rolul decisiv al echilibrului între resurse interne şi relaţii sociale.
Aproape două treimi (64%) spun că întâlnirile faţă-în-faţă cu alţi tineri le cresc încrederea, semnalând importanţa interacţiunilor reale pentru sănătatea emoţională, precizează sursa citată.
O declaraţie de încredere în tinerii României
Până în prezent, peste 55.000 de tineri au participat la mai mult de 1.500 de evenimente organizate în spaţiile ZBOR, alături de 250 de ONG-uri şi 50 de companii partenere, care au contribuit la crearea unor experienţe relevante pentru comunităţile locale de tineri. Reţeaua este susţinută de o echipă de 60 de persoane, alături de 300 de voluntari activi din toată ţara.
Cercetarea Cult Market Research, realizată în iulie – august 2025, s-a derulat în două etape: prima a inclus 15 interviuri în profunzime cu tineri din generaţia Z implicaţi în proiectul ZBOR şi lideri de comunităţi, iar a doua a constat într-un sondaj de opinie online, pe un eşantion de 956 de tineri cu vârste între 14 şi 30 de ani. Marja de eroare este de ±3,1%.