Doi români, inginerul Marius Orzaru și antreprenorul Ștefan Szakal, au lansat o platformă numită AI+ Avocat, care oferă consultanță juridică combinând inteligența artificială cu expertiza umană, transmite StartupCafe.ro.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Proiectul își propune să creeze o punte între tehnologie și specialiști, oferind utilizatorilor o soluție rapidă și sigură pentru problemele lor juridice.
Platforma funcționează simplu: utilizatorii interacționează cu un chatbot AI, care le adresează întrebări pentru a înțelege specificul cazului și apoi le oferă o perspectivă legislativă bazată pe normele din România. Acest serviciu inițial este gratuit.
Unul dintre punctele forte ale AI+ Avocat este posibilitatea de a valida informațiile primite de la AI cu un avocat uman, în 24-48 de ore, contra cost. Această rețea de avocați a platformei, specializați în diverse ramuri ale legislației, este în continuă creștere, asigurând astfel expertiza necesară.
Fiecare dintre fondatori subliniază importanța complementarității dintre AI și expertiza umană. Marius Orzaru a declarat că platforma a fost creată pentru a fructifica potențialul AI-ului într-un mod responsabil, iar Ștefan Szakal a menționat că, în domenii precum cel juridic sau medical, rolul specialiștilor va rămâne critic, indiferent de evoluția inteligenței artificiale.
În acest moment platforma se află în faza Beta.