La salonul IAA Mobility 2025, Grupul BMW a dezvăluit noul concept BMW Motorrad Vision CE, o propunere care anticipează viitorul mobilității electrice pe două roți în mediul urban. Prototipul aduce în prim-plan atât propulsia complet electrică, cât și o serie de soluții inovatoare în ceea ce privește siguranța și designul, marcând o nouă etapă în strategia BMW de dezvoltare a transportului sustenabil.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
BMW Motorrad subliniază că Vision CE elimină necesitatea purtării căștii și a echipamentului de protecție, oferind utilizatorilor o experiență de deplasare mai liberă și mai relaxată. Potrivit producătorului, acest lucru este posibil datorită unui concept de siguranță centrat pe o structură metalică tubulară denumită „cage”.
„Împreună cu o construcție specială a șeii și cu utilizarea centurii de siguranță, cage-ul asigură o experiență de condus sigură și plină de emoție, fără a fi necesare casca sau echipamentul clasic de protecție”, se arată în comunicatul oficial al BMW Group.
Conceptul Vision CE se remarcă prin designul său deschis, cu o înălțime redusă, ampatament lung și linii dinamice. Caroseria combină elemente din aluminiu acoperit cu vopsea specială, iar paleta de culori îmbină tonurile de alb mat și negru contrastant, accentuate de detalii în roșu neon. Șaua mată integrează inscripții discrete, completând estetica minimalistă și sculpturală.
Printre elementele tehnice evidențiate se numără și o funcție de autoechilibrare, care permite vehiculului să se stabilizeze singur atunci când este staționat.
Continuitate în viziunea BMW pentru mobilitatea electrică
BMW amintește că angajamentul său față de electromobilitate urbană datează din 2014, odată cu lansarea BMW C evolution, primul scuter premium electric. În 2022, compania a introdus pe piață BMW CE 04, care s-a impus drept lider global în segmentul său, iar în 2024 a urmat modelul BMW CE 02, un vehicul electric cu un stil de mobilitate complet nou.
Totodată, oficialii BMW evocă precedentul stabilit în urmă cu 25 de ani prin BMW C1, scuterul echipat cu o caroserie de siguranță ce permitea renunțarea la cască și echipament protector. Conceptul Vision CE readuce această filosofie, reinterpretată printr-un limbaj de design emoțional și orientat spre viitor.
Versatilitate și perspective
BMW precizează că Vision CE va fi disponibil în mai multe variante conceptuale, fiecare dintre acestea subliniind versatilitatea designului și adaptabilitatea la cerințele de mobilitate urbană.
„BMW Motorrad Vision CE redefinește plăcerea condusului urban pe două roți, datorită conceptului unic de siguranță și designului său inovator”, transmit reprezentanții BMW.