Constructorii auto chinezi și internaționali lansează tot mai multe modele cu sisteme hibride de ultimă generație pentru a răspunde cererii tot mai mari de pe cea mai mare piață auto din lume, transmite Reuters.
În China, hibridele și vehiculele electrice sunt clasificate împreună ca „vehicule cu energie nouă”, iar producătorii mizează pe autonomie crescută pentru a atrage clienții.
La Salonul Auto de la Shanghai, marca Zeekr (parte a grupului Geely) a prezentat SUV-ul 9X, un plug-in hybrid cu o autonomie electrică de 400 km.
Este un nivel comparabil cu cel al multor vehicule complet electrice și semnificativ mai mare decât cel al hibrizilor vânduți în Europa sau SUA.
China a dezvoltat puternic și segmentul EREV/Range Extender (vehicule electrice cu autonomie extinsă), în care motorul pe benzină funcționează doar ca generator pentru bateria electrică.
În 2024, vânzările de EREV au crescut cu 79%, ajungând la 1,2 milioane de unități, iar cele de PHEV (hibride plug-in) au crescut cu 76%, până la 3,4 milioane, potrivit Asociației Chineze a Producătorilor de Autoturisme.
Totodată, vânzările de vehicule complet electrice au crescut cu 23%, până la 6,3 milioane. În primele luni ale lui 2025, EV-urile au revenit la un ritm mai rapid de creștere, dar cererea pentru hibride determină tot mai mulți constructori să diversifice ofertele.
Volkswagen pregătește o nouă platformă pentru EV-uri și EREV-uri, iar Ralf Brandstaetter, membru al consiliului de administrație, a declarat că „flexibilitatea transmisiei este esențială pentru a ne găsi un avantaj”. CEO-ul Mercedes-Benz, Ola Kaellenius, a spus că hibridele sunt „cu siguranță o tendință în China” și vor „coexista cu vehiculele electrice pentru o perioadă mai lungă”.
De cealaltă parte, William Li, CEO Nio, a criticat hibrizii: „Pur și simplu nu are sens”. Alți producători EV exclusivi consideră că rețeaua extinsă de încărcare din China face hibridele inutile.
Pe fondul războiului prețurilor din industrie, mulți producători chinezi încearcă să răspundă cererii în mod pragmatic. De exemplu, Lynk & Co va lansa în iunie un PHEV cu autonomie electrică de 200 km, considerată cea mai mare din Europa. Felix Kuhnert, analist PwC, spune că „industria auto chineză este mai puțin dogmatică din punct de vedere tehnologic”.
Leapmotor, care produce EV-uri cu autonomie de 500 km, oferă și patru modele EREV pentru clienții care doresc și mai multă autonomie. CEO-ul Zhu Jiangming a declarat că „este o opțiune pentru segmentul de lux”, unde un cost suplimentar de 20.000 de yuani (aprox. 2.744 USD) este acceptabil pentru eliminarea anxietății legate de autonomie.
În 2024, în China au fost lansate 16 modele EREV și 37 modele PHEV, față de 32 de modele EV. Potrivit estimărilor, EREV-urile și PHEV-urile vor ajunge să reprezinte 35% din vânzările auto, în timp ce EV-urile vor avea o cotă de 45%.
Compania CATL a lansat în octombrie o baterie specială pentru EREV-uri, cu o autonomie de 400 km. Aceasta este deja utilizată de producători precum Li Auto, Geely și Chery. Bo Yu, expert la JATO Dynamics, estimează că investițiile în hibride vor continua în China pe termen lung.