Taxele vamale de 25% impuse de administrația Trump pentru vehiculele importate în SUA, care vor fi urmate în viitorul apropiat de taxe pentru piesele auto importate în SUA, pot perturba grav comerțul cu autovehicule și piese auto între America și principalii săi parteneri în acest domeniu, precum Mexic, Canada, Europa, Japonia și Coreea de Sud.
Totodată, cel mai probabil vor duce la scumpirea mașinilor pentru consumatorii americani: acest lucru se va produce întrucât nu există în acest moment o mașină fabricată în SUA exclusiv din componente americane. Astfel, chiar dacă mașinile fabricate de constructorii americani pe teritoriul SUA nu vor fi afectate de taxele vamale care se vor aplica mașinilor importate, ele vor fi afectate de taxele vamale aplicate importurilor de piese auto.
Într-o mașină pot intra în jur de 30.000 de piese. În funcție de numărul de componente străine, costul de producție al unei mașini va crește mai mult sau mai puțin, iar cel mai probabil acea creștere se va regăsi integral sau parțial în prețul de vânzare, în funcție de cât de dispus este constructorul să-și asume din costuri.
Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) din SUA pune la dispoziție un document care conține informații legate de modelele aflate la vânzare în SUA. Astfel, sunt afișate marca, modelul, procentul de piese din SUA/Canada din componența mașinii, procentul de piese din alte țări, țara finală de asamblare, țara de proveniență a motorului și țara de proveniență a transmisiei.
Putem observa astfel că există modele străine de vânzare pe piața americană fabricate extrem de puțin sau deloc cu componente produse în SUA, precum Bentley sau Porsche, dar și anumite modele Toyota sau Volvo.
Spre exemplu, un Bentley Bentayga are 0% componente produse în SUA, 61% în Germania, țara de asamblare este Marea Britanie, cu motor produs în Germania și transmisie produsă în Germania.
În același timp, există modele străine asamblate în SUA, însă cu un procent relativ mic de componente americane.
Spre exemplu, la majoritatea mașinilor Mercedes-Benz, chiar dacă unele modele sunt asamblate în SUA, procentul de piese americane/canadiene nu depășește 10%: un GLE 450 este produs cu 10% piese SUA/Canada și 25% piese Germania, fiind asamblat în SUA cu motor și transmisie fabricată în Germania.
La fel, modelele BMW asamblate în SUA conțin între 9 și cel mult 32% piese americane/canadiene, iar motoarele și transmisiile vin de obicei din Marea Britanie și Germania.
Totodată, există cazul unor mărci străine, precum Honda, Volkswagen, Toyota, Lexus, Kia sau Hyundai, care au la vânzare modele pe piața din SUA care conțin un grad mai mare de componente fabricate în SUA sau Canada, între 40 și peste 70%.
Constructorii americani produc mașini cu piese europene
Potrivit AALA, mărci precum Ford, Chevrolet, Lincoln sau Buick folosesc un procent mai mic sau mai mare de componente străine, iar anumite modele legendare precum Bronco sau Mustang nu sunt nici ele fabricate integral în SUA sau exclusiv cu componente americane.
Spre exemplu, un Ford Bronco este 42% fabricat în SUA, 16% fabricat în Mexic, locul de asamblare este SUA, însă pentru anumite versiuni motorul este produs în Mexic. Bronco Sport este asamblat în Mexic. La fel în cazul Mustang: 41% fabricat în SUA, 22% fabricat în Mexic, asamblat în SUA, însă uneori cu motor fabricat în Mexic sau transmisie fabricată în Cehia. Totodată, există variante asamblate în Mexic sau Canada.
În cazul camionetei Ford F150, unul dintre cele mai îndrăgite modele americane și parte din seria care a dominat anul trecut vânzările în SUA, cu peste 700.000 de unități, doar 45% este produsă în SUA sau Canada, uneori cu motor fabricat în Mexic.
Situația este similară în cazul majorității modelelor Ford din document, ele având între 13 și 46% piese americane/canadiene.
Modelele Lincoln, Buick, Chevrolet sau Cadillac sunt și ele fabricate cu între 2 și 40% piese americane. Spre exemplu, Buick Trax sau Envista au în jur de 2-3% piese americane/canadiene, și procente mari, de până la 52%, de piese produse în Mexic sau Coreea de Sud. Anumite modele Buick sau Chevrolet sunt asamblate în Mexic sau Coreea de Sud.
Cea mai „americană” marcă este Tesla
Modelele constructorului american Tesla aflate la vânzare în SUA prezintă cel mai mare procent de componente fabricate în SUA/Canada din documentul AALA din 2025.
Ele au între 60% și 75% componente fabricate în SUA/Canada, dar și procente de 20-25% componente fabricate în Mexic, însă toate sunt asamblate în SUA.
Cel mai mic procent de piese SUA/Canada este la Model X, iar cel mai mare la Tesla Model 3.