Un hibrid între navă maritimă și avion, cunoscut sub denumirea de ekranoplan, a fost observat în apele Mării Bohai, în nord-estul Chinei, în ceea ce reprezintă un pas important în dezvoltarea tehnologiei maritime rapide de transport de marfă de către Beijing. Aparatul a fost surprins în două imagini care au circulat pe rețelele sociale, fapt care ridică semne de întrebare asupra reînvierii acestei tehnologii sovietice de către marile puteri globale, relatează South China Morning Post.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Cunoscut sub numele de „Monstrul Bohai”, noul ekranoplan seamănă cu celebrele prototipuri sovietice din anii ’60, care se foloseau de „efectul de sol”, un fenomen aerodinamic ce reduce rezistența la înaintare atunci când avionul zboară la câțiva metri deasupra apei. Aceasta permite un consum redus de combustibil, dar și o capacitate crescută de transport, în timp ce viteza de deplasare este mult mai mare decât cea a unei nave obișnuite.
Vulnerabilitatea lor la valurile înalte a fost motivul pentru care Uniunea Sovietică a renunțat la planurile de a le mai folosi.
Ekranoplanele au avantaje strategice majore
Fotografiile arată un aparat cu dispozitive plutitoare la vârfurile aripilor și patru motoare, considerate a fi cu reacție, deasupra aripilor. Designul său amintește de legendarul „Monstrul Mării Caspice” sovietic. La acea vreme, era cea mai grea aeronavă din lume, cu o greutate maximă de decolare de 544 de tone. Deși a fost depășit ulterior de gigantul Antonov An-225 Mriya, „Monstrul Mării Caspice” rămâne cea mai lungă aeronavă construită vreodată, cu 92 metr. Aceasta s-a prăbușit în Marea Caspică în 1980.
Porecla „Monstrul Mării Caspice” a venit din partea serviciilor americane de informații care îl spionau în anii 1960. Un alt ekranoplan retras din funcțiune în anii `90, de 73 metri lungime, a fost transportat în 2020 în republica rusă Daghestan, unde a devenit rapid o atracție turistică.
Ekranoplanele au avantaje strategice majore. Pe lângă viteza mare, acestea pot trece aproape nedetectate de radar și sunt greu de atacat cu arme antiaeriene convenționale, ceea ce le face extrem de atractive pentru aplicații militare moderne. În plus, sunt mai rezistente decât elicopterele în condiții dificile de vreme și mare.

Un prototip chinezesc a fost dezvăluit în 2023
Un prototip dezvoltat de Centrul Chinez de Cercetare Științifică pentru Nave, filială a companiei de stat China State Shipbuilding Corporation, a fost dezvăluit în 2023.
Descris ca potrivit pentru operațiuni de căutare și salvare și transport de pasageri între insulele din Marea Chinei de Sud, vehiculul are o viteză maximă de 240 km/h și poate zbura continuu timp de șase ore, cu o greutate maximă la decolare de 4,5 tone.
În paralel, China produce și avioane amfibii convenționale, precum modelul AG600. AG600, cel mai mare avion amfibiu din lume, cu o greutate maximă la decolare de 60 tone și o capacitate de încărcare de 12 tone, a intrat recent în producția de serie.
Statele Unite au lansat un program similar
Pe de altă parte, Statele Unite au lansat în aprilie un program numit Liberty Lifter, menit să dezvolte un aparat similar cu o capacitate de ridicare de 25 tone, cu primul zbor programat pentru 2028-2029.
Această rivalitate tehnologică evidențiază interesul tot mai mare pentru ekranoplane, care promit să revoluționeze transportul rapid pe mare și să joace un rol strategic în viitoarele conflicte militare.