Acum știm cum au ajuns Shahed-urile rusești să se prăbușească necontrolat în România: O echipă de elită ucraineană a recrutat un spion chinez foarte priceput / Uluiește rapiditatea cu care a lucrat agentul

drone geran-2 la moscova
Drone Geran-2 la Moscova (Sursa foto: Alexander Kazakov / Zuma Press / Profimedia)

Pentru a bloca dronele de atac rusești de tip Shahed (numite de ruși Geran-2), o echipă tehnică ucraineană a recrutat un spion chinez foarte priceput, transmite cunoscutul jurnalist specializat în apărare David Axe, pe canalul său Trench Art de pe platforma Substack. O parte din aceste vehicule aeriene fără pilot, bruiate cu ajutorul soluțiilor dezvoltate în urma informațiilor și componentelor obținute din China, s-au prăbușit în România și Republica Moldova.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

La jumătatea lunii august 2022, primele drone de atac Shahed proiectate în Iran au început să apară pe cerul Ucrainei. Acum, forțele ruse lansează zilnic peste 100 de drone de 200 kg, propulsate de elice. Vehiculele aeriene fără pilot sunt produse astăzi în Rusia și se numesc Geran-2.

Misiunea spionului chinez

Oprirea dronelor explozive Shahed este una dintre prioritățile cele mai urgente ale Ucrainei. Se ia în calcul chiar angajarea de companii private care dețin avioane de vânătoare pentru a le combate. Sunt utilizate, de asemenea, tactici inspirate de cele din Primul Război Mondial.

La sfârșitul anului 2023, o echipă de elită ucraineană specializată în tehnologie și război electronic a recrutat un spion chinez „foarte priceput”. Spionul a furat rapid hardware, documente și software care au ajutat echipa Night Watch să dezvolte un nou dispozitiv de bruiaj care putea forța dronele Shahed să devieze de la curs.

Datorită acestui spion, multe Shahed „s-au prăbușit în câmpuri, lacuri sau chiar au ajuns în România și Moldova”, a declarat „Alchimistul”, comandantul echipei Night Watch, care se află în plină expansiune.

Cel mai impresionant este cât de repede a acționat agentul. Acesta a pus mâna pe un receptor pentru satelit, documente din fabrică și codul computerizat pentru cele mai recente modele Shahed „în câteva săptămâni” de la recrutarea sa de către Night Watch, a mai spus Alchimistul.

Tehnologia dezvoltată de echipă a fost folosită de asemenea cu succes pentru bruierea bombelor cu planare rusești, care au devastat la un moment dat liniile defensive ale ucrainenilor.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...