Directorii generali ai grupurilor auto Stellantis şi Volkswagen solicită introducerea unui mecanism de sprijin pentru vehiculele fabricate în Europa, sub forma unui „bonus CO2” dedicat producţiei locale.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Apelul a fost formulat într-un articol de opinie semnat de Antonio Filosa, CEO al Stellantis, şi Oliver Blume, CEO al Volkswagen, publicat joi în mai multe publicaţii europene, printre care Handelsblatt, Les Echos şi Il Sole 24 Ore.
Cei doi lideri din industria auto susţin că producătorii care îşi desfăşoară cea mai mare parte a activităţii de producţie în Europa ar trebui să beneficieze de un sprijin care să compenseze costurile suplimentare generate de respectarea reglementărilor europene. Potrivit acestora, diferenţele de standarde sociale şi de mediu creează un dezechilibru competitiv în defavoarea producătorilor europeni.
În articolul de opinie, Filosa şi Blume atrag atenţia că, deşi în trecut nouă din zece maşini vândute în Uniunea Europeană erau produse pe plan local, situaţia s-a schimbat semnificativ. Industria auto europeană se confruntă cu o concurenţă tot mai intensă, în special din partea producătorilor chinezi, care exportă vehicule către Europa la preţuri mai reduse, beneficiind de reglementări şi costuri de producţie mai puţin restrictive.
„Orice producător care vinde vehicule în Europa ar trebui să le producă în condiţii echivalente, garantând o concurenţă loială”, susţin cei doi directori, care propun introducerea unei etichete „Made in Europe” pentru vehiculele fabricate în spaţiul comunitar.
În viziunea lor, fiecare vehicul electric care îndeplineşte criteriile „Made in Europe” ar trebui să fie eligibil pentru un bonus CO2. Mai mult, dacă un producător respectă aceste criterii pentru o mare parte a flotei sale, sprijinul ar trebui extins la toate vehiculele electrice comercializate de acesta în UE. Eticheta ar urma să ofere acces şi la alte facilităţi, precum stimulente la achiziţie sau acces preferenţial la contracte publice.
Scopul acestor măsuri, afirmă Filosa şi Blume, este crearea unor „stimulente inteligente” care să susţină dezvoltarea durabilă a producţiei auto europene. În acest mod, industria ar fi încurajată să îşi menţină capacităţile de producţie în Uniunea Europeană şi să reinvestească economiile realizate la nivel local.
Iniţiativa celor doi lideri vine în contextul în care Franţa a anunţat, în septembrie 2025, introducerea unui bonus suplimentar excepţional de 1.000 de euro pentru achiziţionarea unei maşini electrice echipate cu baterie produsă în Europa. De asemenea, la mijlocul lunii ianuarie, ministrul delegat francez pentru Industrie, Sébastien Martin, a reiterat apelul pentru instituirea unei „preferinţe europene” în sectorul vehiculelor electrice, propunând un conţinut local de cel puţin 75% din valoarea automobilului.