Cele mai precise ceasuri atomice construite vreodată au fost activate pe orbita Terrei

Ansamblul de Ceasuri Atomice din Spațiu (ACES)
Credit foto:? ESA-D.Ducros

Stația Spațială Internațională a primit recent o încărcătură cu totul specială. Este vorba despre despre cele mai precise ceasuri atomice trimise vreodată în spațiu, parte a proiectului european ACES (Ansamblul de Ceasuri Atomice din Spațiu), se arată pe site-ul oficial al Agenției Spațiale Europene.

Dezvoltat de ESA în colaborare cu industria europeană, sub conducerea Airbus, ACES găzduiește cele mai performante ceasuri atomice lansate vreodată în spațiu. Este vorba despre PHARAO, un ceas cu atomi de cesiu dezvoltat dezvoltat de agenția spațială franceză CNES, și Maserul de Hidrogen Spațial (Maser – Microwave Amplification by Stimulated Emission of Radiation), construit de compania Safran Timing Technologies din Elveția.

Bijuterii tehnologice europene în spațiu

Aceste ceasuri vor funcționa în tandem cu un sistem avansat de legătură cu microunde și laser pentru a explora natura timpului, a testa teoria relativității generale și a deschide drumul către redefinirea secundei, bazată pe ceasuri optice de nouă generație, cu o precizie fără precedent.

O nouă etapă crucială a avut loc ieri, 28 aprilie, o etapă care a constat în prima activare a sistemului. Această activare inițială va stabili comunicațiile cu centrul de control de la sol, în timp ce stabilizează sistemele termice în pregătirea pentru operațiunile ceasurilor.

„Sunt extrem de încântat și mândru că proiectul nostru incredibil de complex și de o importanță enormă se află acum în spațiu după mulți ani de muncă intensă”, declară Simon Weinberg, omul de știință responsabil de proiectul ACES.

O rețea globală de timp cu precizie astronomică

Conform datelor furnizate de ESA, va urma o altă etapă de șase luni de punere în funcțiune, timp în care inginerii și oamenii de știință vor calibra instrumentele, vor testa legăturile de transfer de timp și vor caracteriza performanța ceasurilor ACES. Când va fi complet operațional, ACES se va conecta cu ceasurile de la stațiile terestre selectate de mai multe ori pe zi în timpul orbitei sale.

Când mai multe ceasuri se află în același câmp vizual pentru stație, cum ar fi două localizate în Europa, ACES poate atinge o precizie de aproximativ 10 cvintilionimi de secundă, în doar câteva zile. O performanță de până la 100 de ori mai bună decât sistemele actuale care folosesc sateliți de navigație precum GPS.

Dincolo de măsurarea timpului, explorarea naturii realității

Dar ACES nu este un instrument dedicat exclusiv măsurării timpului. Această tehnologie avansată va permite oamenilor de știință să testeze teoria relativității generale a lui Einstein și să paveze drumul pentru o redefinire a secundei bazată pe ceasuri optice de nouă generație.

După validarea de către echipa științifică ACES, rezultatele vor fi împărtășite cu comunitatea științifică globală, fapt care va deschide noi frontiere în fizica fundamentală și știința timpului.

Dezvoltat de ESA în colaborare cu industria europeană condusă de Airbus, ACES reprezintă un triumf al cooperării științifice internaționale și, așa cum îl descrie Weinberg, „bijuteria coroanei ESA pe Stația Spațială Internațională”.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...