Rănile de piele ale oamenilor se vindecă într-un ritm mult mai lent decât cele ale altor primate, inclusiv ale cimpanzeilor, rudele noastre evolutive cele mai apropiate. Este concluzia unui studiu publicat recent în revista PNAS, de cercetători de la Universitatea Ryukyus din Japonia, care au comparat direct rata de regenerare a pielii în cazul mai multor specii, anunță NewScientist.
Echipa condusă de biologul Akiko Matsumoto-Oda a analizat procesul de vindecare la patru specii de primate: maimuțele vervet, maimuțele Sykes, babuinii și cimpanzeii. Cercetătorii au anesteziat cel puțin cinci exemplare din fiecare specie, le-au ras o mică porțiune de blană și au creat o rană circulară de 40 de milimetri diametru, pe care au tratat-o cu un unguent antibiotic și au acoperit-o cu tifon timp de o zi, pentru a preveni infecțiile.
Fotografiile și măsurătorile realizate la fiecare câteva zile au arătat că rănile tuturor primatelor s-au vindecat cu o rată medie de aproximativ 0,61 milimetri pe zi.
Mamiferele au un ritm de vindecare eficient și relativ constant, cu excepția noastră
Ulterior, Matsumoto-Oda și echipa sa au analizat 24 de pacienți ai Spitalului Universității Ryukyus care fuseseră operați pentru îndepărtarea unor tumori de piele. Rănile acestora s-au vindecat într-un ritm mult mai lent, doar 0,25 milimetri pe zi.
Experimente similare pe șoareci și șobolani au arătat rezultate apropiate de cele ale primatelor non-umane, sugerând că mamiferele au, în general, un ritm de vindecare eficient și relativ constant, cu excepția noastră.
„Cel mai important, am constatat că cimpanzeii se vindecă în același ritm ca și celelalte primate non-umane, ceea ce sugerează că încetinirea procesului de vindecare la oameni a apărut după ce ne-am despărțit de strămoșul comun cu cimpanzeii”, spune Matsumoto-Oda.
Pierderea pilozității corporale ar putea fi motivul pentru care ne vindecăm mai greu
De ce s-a întâmplat asta? Autorii cred că este vorba despre o adaptare evolutivă legată de pierderea blănii corporale. O densitate mai mare de fire de păr înseamnă și un număr mai mare de celule stem implicate în regenerarea pielii, ceea ce ar accelera procesul de vindecare. Pe măsură ce oamenii au pierdut blana corporală, ar fi pierdut și această rezervă regenerativă.
Totuși, acest „dezavantaj” biologic ar fi fost compensat social, prin îngrijirea reciprocă, prin împărțirea hranei și prin dezvoltarea de remedii și tratamente, chiar primitive. Într-o specie cooperantă ca a noastră, vindecarea lentă n-a însemnat automat un pericol letal.
Astfel, ceea ce astăzi pare o vulnerabilitate ar putea fi, de fapt, o urmare indirectă a uneia dintre cele mai importante trăsături ale umanității, adaptabilitatea.
