Deși creierul uman pare unic, cercetările recente arată că păsările au dezvoltat inteligență comparabilă cu a noastră, dar pe o cale evolutivă complet diferită, relatează QuantaMagazine.
Un corb care folosește un băț ca unealtă, un papagal care deschide un tomberon cu capcane sau o pițigoi care ține minte mii de locuri în care și-a ascuns semințele: acestea nu sunt doar exemple amuzante, ci dovezi clare că păsările sunt mult mai inteligente decât credeam.
Dar cum e posibil ca o pasăre cu un creier de 10 grame să rivalizeze, în unele privințe, cu un cimpanzeu care are un creier de 400 de grame? Răspunsul vine dintr-o serie de studii publicate recent în Science, care sugerează că păsările și mamiferele au dezvoltat inteligență independent una de alta, printr-un proces numit evoluție convergentă.
Inteligența nu e unică și nici exclusiv umană
Mult timp, oamenii de știință au crezut că doar mamiferele, în special oamenii, au capacitatea de a raționa, de a comunica complex și de a învăța în mod flexibil. Acest lucru părea susținut de arhitectura unică a creierului nostru, dominat de neocortex, o structură stratificată, sofisticată, despre care se spunea că este esențială pentru gândirea superioară.
Păsările nu au așa ceva. Creierul lor pare, la prima vedere, o masă de neuroni fără organizare clară. Din acest motiv, decenii la rând s-a crezut că reacțiile lor sunt reflexe, nu rezultatul unei gândiri elaborate.
Totul s-a schimbat în anii ’60, când cercetătorul Harvey Karten a descoperit că anumite regiuni din creierul păsărilor (în special „creasta ventriculară dorsală” – DVR) funcționează similar cu neocortexul mamiferelor, deși arată complet diferit. Concluzia? Poate că am moștenit aceleași circuite neuronale de la un strămoș comun care trăia acum 320 de milioane de ani, în vremea reptilelor primitive.
Două drumuri diferite spre același rezultat
Dar un alt cercetător, Luis Puelles, a demonstrat mai târziu că acele regiuni similare nu se formează din aceleași părți ale creierului embrionar. Cu alte cuvinte, păsările și mamiferele au construit circuite neuronale similare pentru inteligență, dar din celule și structuri diferite.
Cele mai noi studii vin acum să reconcilieze această dispută de decenii. Folosind o tehnică modernă – secvențierea ARN la nivelul fiecărei celule – două echipe de cercetători au urmărit cum se dezvoltă creierul la pui de găină, șoareci și șopârle, din stadiul de embrion până la adult.
Rezultatul este fascinant: atât DVR-ul păsărilor, cât și neocortexul mamiferelor ajung să formeze circuite similare, dar pornesc din zone complet diferite ale creierului embrionar și se dezvoltă în ordini diferite. Este ca și cum două echipe de constructori au proiectat clădiri cu aceeași funcție, dar cu materiale și planuri complet diferite.
Ba mai mult: în cazul păsărilor, cercetătorii au descoperit o „reorganizare fantastică” a creierului în timpul dezvoltării – o flexibilitate care nu se regăsește la mamifere. Unele tipuri de neuroni, care pornesc din regiuni diferite, ajung să devină aceiași în adult, o descoperire care contrazice regulile de bază ale neurobiologiei clasice.
Ce ne spune asta despre inteligență?
Aceste descoperiri confirmă că inteligența vertebratelor, capacitatea de a învăța, de a planifica, de a folosi unelte sau de a comunica abstract, nu este unică și nici nu are o singură cale de apariție. Evoluția a găsit mai multe soluții la aceeași problemă.
Și nu e prima dată când vedem acest tip de convergență: ochii ca o cameră foto au apărut separat la cefalopode (caracatițe și calmari) și la vertebrate. Zborul a apărut independent la păsări, lilieci și insecte. Până și piramidele au fost inventate separat în Egipt și în America de Sud.
În cazul creierului, se pare că există un număr limitat de „designuri funcționale” pentru a construi o inteligență eficientă. Dar asta nu înseamnă că inteligența arată mereu la fel. Caracatițele, de exemplu, au un sistem nervos radical diferit de al nostru – dar pot rezolva puzzle-uri, deschid borcane și evadează din acvarii.
De ce AI-ul nu ar copia și alte modele de inteligență decât cel uman?
Aceste descoperiri ar putea ajuta nu doar la înțelegerea evoluției inteligenței, ci și la dezvoltarea inteligenței artificiale. Poate că e timpul să nu mai copiem doar creierul uman, ci să învățăm și de la „mintea de pasăre”. Cum gândește o cioară? Cum putem replica acel tip de gândire într-o mașină?
Și, poate cel mai important, ne obligă să ne privim cu mai multă modestie. Nu suntem „vârful creației”. Păsările au ajuns și ele, prin alte mijloace, la performanțe similare. Iar inteligența, sub multe forme, e mult mai răspândită în natură decât am crezut.
