Japonezii reinventează medicina. Pariul pe terapiile cu celule stem ar putea duce în curând la tratamente pentru boli considerate incurabile

laborator-celule stem

După aproape două decenii de cercetare, Japonia ar putea deveni prima țară din lume care autorizează tratamente revoluționare pe bază de celule stem reprogramate. Primele rezultate clinice promit să transforme medicina modernă, relatează Nature.

O echipă de roboți lucioși supraveghează în tăcere vasele de cultură celulară. Într-un laborator ultramodern din Tokyo, cercetători îmbrăcați în costume sterile transformă celule umane în retină, țesut cardiac sau neuroni. Nu este o scenă dintr-un film SF, ci prezentul științific al Japoniei, care se pregătește să lanseze primele terapii medicale bazate pe celulele stem pluripotente induse (iPS).

Aceste celule extraordinare, descoperite în 2006 de biologul Shinya Yamanaka, pot fi reprogramate din celule adulte (precum cele ale pielii) și transformate în orice tip de țesut din corp. Descoperirea i-a adus Premiul Nobel și a declanșat o cursă internațională pentru terapii care ar putea, în teorie, vindeca boli până acum fără leac.

Este vorba despre orbirea degenerativă, paralizia cauzată de leziuni ale măduvei spinării, boala Parkinson sau insuficiența cardiacă.

În fruntea acestei revoluții se află Japonia. Țara a investit miliarde de yeni în medicina regenerativă și conduce acum aproape o treime din studiile clinice globale cu celule iPS. Primele rezultate arată că, după ani de încercări și eșecuri, cercetarea japoneză e pe punctul de a da roade concrete.

Retină reconstruită, cornee regenerată

În 2014, oftalmologul Masayo Takahashi a fost prima care a tratat un pacient cu o afecțiune degenerativă a retinei, folosind propriile celule reprogramate. După zece ani, vederea femeii s-a stabilizat, iar celulele transplantate sunt încă acolo.

Ulterior, Takahashi a perfecționat terapia pentru a folosi celule de la donatori și proceduri mai puțin invazive. În martie 2025, a raportat că în cazul a trei pacienți cu degenerescență maculară, celulele transplantate au supraviețuit timp de un an. Deși beneficiile asupra vederii au fost modeste, rezultatele validează siguranța procedurii.

Mai promițătoare sunt însă transplanturile de cornee, unde celulele iPS au dat rezultate spectaculoase. Trei din patru pacienți tratați în noiembrie 2024 și-au recăpătat semnificativ vederea. În spatele tratamentului se află medicul Kohji Nishida, care pregătește acum aprobarea oficială.

Celule neuronale pentru Parkinson și leziuni medulare

Ce se întâmplă dacă aceleași celule pot fi folosite pentru a repara creierul?

Jun Takahashi, neurochirurg la Universitatea din Kyoto și soțul Masayei, a transplantat neuroni derivați din iPS în creierele a șapte pacienți cu boala Parkinson. După doi ani, patru dintre ei au prezentat îmbunătățiri remarcabile, inclusiv unul care a putut trăi independent între dozele de medicamente.

Echipa a depus documentele pentru autorizare accelerată. Dacă sunt aprobate, Japonia ar putea deveni în mai puțin de un an prima țară cu o terapie iPS disponibilă comercial.

În alt spital, cercetătorii au injectat celule iPS în măduva spinării a patru persoane paralizate. Unul poate acum să stea în picioare, altul și-a recăpătat parțial controlul membrelor.

Aprobare rapidă, dar cu riscuri

Japonia are o legislație unică, terapiile regenerative pot primi aprobare condiționată dacă sunt sigure și promit rezultate. Astfel, tratamentele pot fi oferite publicului înainte de finalizarea tuturor studiilor clinice, ceea ce le oferă un avans important față de restul lumii.

Criticii avertizează că procedura permite introducerea pe piață a unor tratamente costisitoare fără dovezi suficiente. Deja două produse aprobate provizoriu au fost retrase în 2024 pentru lipsa eficienței. Dar pentru pacienții fără alternative, așteptarea înseamnă de multe ori condamnare.

„Trebuie să fim prudenți, dar și curajoși. Este o linie fină între speranță și iluzie”, spune dr. Shigeto Shimmura, directorul unei clinici din Tokyo.

Medicina viitorului: personalizată și regenerativă

Deși majoritatea terapiilor actuale folosesc celule de la donatori compatibili, visul este ca fiecare pacient să primească un transplant din propriile celule. Proiectul „myiPS” din Osaka dezvoltă o tehnologie prin care fiecare pacient ar putea beneficia de un set propriu de celule stem, cultivate în aparate automatizate.

Costurile actuale sunt uriașe – în jur de 10 milioane yeni pentru o singură intervenție – dar cercetătorii speră să le reducă drastic în următorii ani.

Pentru început, pacienții dispuși să plătească din buzunar vor putea beneficia de terapii în clinici de lux, precum Haneda Clinic, aflată la o stație de aeroportul internațional Tokyo. „După primele succese, tot mai mulți vor veni”, spune dr. Yoko Ozawa.

Viitorul e aproape

După ani de hype, ezitări și cercetări costisitoare, Japonia pare gata să arate lumii că medicina regenerativă poate fi realitate. Dacă terapiile iPS se dovedesc cu adevărat sigure și eficiente, ele ar putea schimba fundamental modul în care înțelegem bolile, dar și cum le tratăm.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...