Recuperată în mod accidental de pe fundul mării în largul coastelor Taiwanului, mandibula fosilizată oferă cele mai recente dovezi privind prezența enigmaticilor oameni arhaici cunoscuți sub numele de Denisovani, în regiuni extinse ale Asiei de Est. Studiul publicat în prestigioasa revistă Science dezvăluie că acest grup uman străvechi, al cărui ADN se regăsește în genomul multor populații moderne din Asia, a fost mult mai răspândit și mai adaptabil decât s-a crezut până acum, relatează Reuters.
Fosila, o mandibulă inferioară parțial completă, cu cinci dinți ancorați solid în os, a fost adusă la suprafață într-un mod neobișnuit: a fost prinsă în timpul unei operațiuni dragare în canalul Penghu, o regiune care nu a fost acoperită de apă în timpul ultimei perioade glaciare. Ajunsă într-un magazin de antichități din Taiwan, piesa a fost cumpărată în 2008 de un colecționar anonim și donată ulterior unui muzeu local.
Cercetătorii nu au putut extrage ADN din fosilă, dar au reușit să identifice două variante proteice specifice Denisovanilor, distincte de cele regăsite la Homo sapiens sau Neanderthalieni. Analiza fragmentelor de proteine din smalțul dentar a arătat, de asemenea, că individul era de sex masculin.
Fosile rare, dar esențiale
Denisovanii au fost identificați pentru prima dată în anul 2010, atunci când fragmente osoase descoperite în peștera Denisova din Siberia au dezvăluit o ramură genetică distinctă a oamenilor arhaici, strâns înrudită cu Neanderthalienii. Dovezile fosile sunt extrem de puține: dinți, fragmente de mandibulă, un os de deget și o coastă. Prin urmare, orice nouă piesă contribuie masiv la reconstituirea aspectului, stilului de viață și distribuției acestor oameni dispăruți.
„Putem doar estima forma mandibulei și a dinților pe baza acestui studiu, dar cel puțin la indivizii denisovani de sex masculin mandibula era foarte robustă, iar molarii erau mari comparativ cu cei ai Homo sapiens sau Neanderthalienilor”, explică Takumi Tsutaya, antropolog în cadrul Universității Kanagawa din Japonia și autor principal al studiului.
O extindere geografică impresionantă
Fosile denisovane confirmate există acum în trei locuri distincte: peștera Denisova din Rusia, peștera Baishiya Karst din Platoul Tibetan (China) și noua mandibulă din canalul Penghu (Taiwan). Un molar descoperit în peștera Cobra din Laos este, de asemenea, considerat denisovan, pe baza formei sale.
Această distribuție largă arată că Denisovanii nu doar că s-au răspândit pe un teritoriu de peste 4.500 km, dar au trăit în habitate foarte variate: de la munții reci ai Siberiei, la înălțimile rarefiate ale Tibetului, până la clima subtropicală a Taiwanului și sud-estului Asiei.
„Această specie umană arhaică era capabilă să se adapteze la o gamă incredibilă de condiții de mediu”, afirmă Frido Welker, antropolog la Universitatea din Copenhaga și coautor al studiului,.
Când au dispărut Denisovanii?
Datarea exactă a mandibulei din Penghu este dificilă. Lipsa sedimentului fosilizator a făcut imposibilă folosirea metodelor tradiționale. Cercetătorii estimează că fosila are fie între 10.000 și 70.000 de ani, fie între 130.000 și 190.000 de ani. Dacă prima variantă este corectă, am avea de-a face cu cel mai recent individ denisovan identificat până acum.
Până în prezent, cea mai tânără fosilă denisovană datată cu precizie este un fragment de coastă din peștera Baishiya, de aproximativ 40.000 de ani, o vârstă apropiată de a celor mai recente rămășițe ale Neanderthalienilor. Dispariția Denisovanilor rămâne un mister, dar se presupune că apariția Homo sapiens și competiția pentru resurse ar fi putut contribui la acest final.
Totuși, moștenirea lor nu a dispărut. Studii genetice moderne arată că unele populații din Asia de Est și Sud-Est au până la 5% ADN denisovan în genomul lor, o dovadă a interacțiunii strânse dintre aceste grupuri umane arhaice și strămoșii noștri direcți.
„Avem atât de puține date arheologice și fosile despre Denisovani încât putem doar specula cu privire la motivele dispariției lor”, declară Welker. „Dar este clar că au jucat un rol important în istoria evolutivă a speciei noastre”.
Descoperirea din Taiwan este o piesă importantă din acest puzzle. Ea nu doar confirmă prezența Denisovanilor în sudul extrem al Eurasiei, ci sugerează că această ramură dispărută a umanității era mult mai mobilă, versatilă și adaptabilă decât se credea până recent.
