Cu miliarde de ani în urmă, Marte ar fi putut arăta surprinzător de familiar: o lume temperată, unde ploaia sau ninsoarea modelau peisajul, iar râurile curgeau vijelios prin văi, alimentând lacuri întinse. Această imagine, radical diferită de cea a planetei aride și înghețate pe care o cunoaștem azi, este propusă de un nou studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Colorado Boulder, relatează Phys.org.
Publicată pe 21 aprilie în Journal of Geophysical Research: Planets, cercetarea susține că precipitațiile abundente ar fi contribuit major la formarea văilor marțiene, oferind o nouă piesă în puzzle-ul legat de climatul trecut al Planetei Roșii.
Este o contribuție importantă într-o dezbatere științifică de lungă durată: a fost Marte, în vremuri străvechi, o planetă caldă și umedă sau rece și uscată?
Urme de ploaie printre cratere
Autorii studiului au folosit modele computerizate pentru a simula modul în care apa ar fi putut modela relieful marțian în urmă cu peste 3,5 miliarde de ani. Rezultatele arată că modelele în care ploaia sau ninsoarea cad direct pe suprafața planetei se potrivesc mult mai bine cu geografia observată a rețelelor de văi de pe Marte, decât scenariile care implică doar topirea gheții.
„Este dificil să ajungi la o concluzie definitivă, dar distribuția văilor la altitudini foarte diferite e greu de explicat doar prin topirea calotelor glaciare”, a explicat Amanda Steckel, coordonatoarea studiului, în prezent cercetătoare la Caltech.
Simulările au arătat că, dacă apa provenea din topirea gheții, văile se formau doar într-o zonă limitată, de-a lungul marginilor fostelor calote. În schimb, în scenariile cu precipitații distribuite, izvoarele văilor apăreau pe toată suprafața simulată, un indiciu clar că ploaia sau ninsoarea ar fi putut juca un rol central în modelarea planetei.
O planetă cu două fețe
Pe Marte, urmele vechilor sisteme fluviale sunt încă vizibile. În apropierea ecuatorului, canalele se ramifică precum arborii, conducând către lacuri antice și, posibil, un ocean pierdut. Roverul Perseverance al NASA explorează în prezent craterul Jezero, considerat a fi fost fundul unui astfel de lac, unde un râu ar fi depus o deltă impresionantă.
„Ai nevoie de un debit consistent de apă, adânc de câțiva metri, pentru a transporta bolovanii masivi pe care îi vedem în acea deltă”, spune Brian Hynek, coautor al studiului și cercetător la Laboratory for Atmospheric and Space Physics.
Echipa de cercetători a comparat simulările digitale cu date reale furnizate de sondele NASA Mars Global Surveyor și Mars Odyssey. Potrivirile cele mai bune au fost obținute în scenariile cu precipitații, întărind ideea că pe Marte a plouat, sau a nins, cu miliarde de ani în urmă.
Dar cum era posibil acest lucru?
Una dintre marile necunoscute rămâne totuși modul în care Marte ar fi putut fi suficient de cald pentru ca apa să existe în stare lichidă. Cu un Soare tânăr, care strălucea doar cu 75% din intensitatea actuală, pare improbabil ca planeta să fi fost atât de prietenoasă. Totuși, formele de relief sugerează că apa a fost acolo, și a curs, cel puțin temporar, cu forță.
„Când eroziunea provocată de apă s-a oprit, Marte a rămas aproape înghețat în timp. Poate că azi încă arată foarte asemănător cu Pământul de acum 3,5 miliarde de ani,” a concluzionat Hynek.
Descoperirile adaugă nu doar detalii noi despre climatul trecut al unei planete-surori, ci și indicii prețioase despre originile și evoluția timpurie a propriei noastre lumi.
