Civilizațiile extraterestre de tip II ar putea fi doar o fantezie. De ce megastructurile stelare nu sunt sustenabile

Sferă Dyson
Sursa foto: Imagine generată cu DeepAI

De zeci de ani, ideea că extratereștrii avansați ar putea construi structuri gigantice în jurul stelelor pentru a le capta întreaga energie a aprins imaginația oamenilor de știință și a publicului larg. Aceste civilizații ipotetice de „tip II” pe scara Kardashev, un model care clasifică societățile după consumul energetic, au devenit simboluri ale progresului cosmic. Însă o analiză recentă a unui astronom teoretician de la Breakthrough Listen Initiative sugerează că această imagine ar putea fi profund înșelătoare.

Într-un studiu ce urmează să apară în The Astrophysical Journal, Brian Lacki analizează viabilitatea reală a acestor mega-roiuri de sateliți, susținând că sistemele necesare pentru o civilizație de tip II sunt, cel mai probabil, sortite eșecului, dacă nu sunt întreținute în mod constant și activ.

„La prima vedere, roiurile de sateliți par semnături tehnologice ideale și pasive, structuri eonice invulnerabile, care rămân neclintite în timp ce universul îmbătrânește în jurul lor. Dar, în realitate, aceste sisteme sunt fragile și instabile”, notează Lacki.

Inginerie cosmică în pragul colapsului

Un roiul de sateliți care ar înconjura o stea ar putea conține milioane sau chiar miliarde de elemente orbitale. Fiecare dintre ele ar trebui să fie menținut pe o traiectorie precisă, pe durate de mii sau milioane de ani. Orice deviere, oricât de mică, ar putea declanșa o cascadă de coliziuni, o reacție în lanț care ar duce la dezintegrarea întregului sistem.

„Distrugerile provocate de cascadele de coliziuni sunt o trăsătură generală a roiurilor orbitale, indiferent de scară”, avertizează cercetătorul.

Iar pericolele nu se opresc aici. Fenomene naturale precum efectul Lidov–Kozai, o instabilitate orbitală cauzată de influența unui al treilea corp gravitațional, cum ar fi o planetă sau o stea companion, pot amplifica haosul. Astfel, orbitele devin mai eliptice și se intersectează, sporind riscul coliziunilor catastrofale.

Pe termen lung, până și radiația solară devine un dușman. Prin efectul Yarkovsky, diferențele de temperatură de pe suprafața sateliților produc impulsuri subtile, dar constante, care le alterează traiectoriile. Dacă la acestea adăugăm deformările gravitaționale ale stelei (care nu este perfect sferică) și fenomenele solare violente, întreaga structură devine un joc cosmic de Jenga, în care orice piesă lipsă poate duce la prăbușire.

O civilizație ostatică propriului sistem

Chiar dacă am presupune că o civilizație ar avea tehnologia necesară pentru a construi și menține un astfel de sistem, persistă o întrebare mai subtilă, dar esențială: ar putea ea menține stabilitatea politică și cooperarea necesară?

„Aceste civilizații trebuie fie să colaboreze și să reglementeze utilizarea în comun a resurselor orbitale, fie să muncească neîncetat pentru reparații, fie să accepte că totul va fi măcinat până la praf”, afirmă Lacki.

Într-o lume reală, fie ea pământeană sau extraterestră, în care instabilitatea socială, extremismul sau sabotajul sunt inevitabile, e greu de imaginat un consens universal și o vigilență perpetuă menținută timp de milenii.

Scara Kardashev, între ideal și limita entropiei

Concepută în 1964 de astrofizicianul sovietic Nikolai Kardașev, scara care îi poartă numele propune o clasificare a civilizațiilor în funcție de capacitatea lor de a utiliza energia: tip I (energie planetară), tip II (energie stelară) și tip III (energie galactică). Civilizația umană actuală este, în cel mai optimist scenariu, la nivelul 0,7.

Dar studiul lui Lacki sugerează că barierele către nivelul următor nu sunt doar tehnologice, ci și fizice și sociale. Într-un univers guvernat de entropie, tendința naturală a sistemelor de a se degrada, ideea unor megastructuri stelare durabile devine mai degrabă o fantezie decât o proiecție realistă.

Poate cineva trece Marele Filtru?

Ipoteza Marelui Filtru, formulată în cadrul paradoxului Fermi, sugerează că există obstacole majore, fie înainte, fie după apariția vieții inteligente, care împiedică dezvoltarea civilizațiilor avansate. Dacă megastructurile de tip II sunt într-adevăr imposibil de întreținut, s-ar putea ca acest Filtru să se afle tocmai aici, în eșecul de a construi sustenabil la scară cosmică.

  • Adrian Nicolae este jurnalist și scriitor specializat în știință, cu un doctorat în arheologie preistorică și peste două decenii de experiență în presa scrisă și digitală. A început în redacția Ziarului Financiar, a condus apoi site-ul Descoperă.ro ca redactor-șef, iar mai târziu a fost editor la revista Știință și Tehnică. Ulterior a coordonat pagina de știință de la HotNews. Din 2025 s-a alăturat echipei TechRider, divizie a G4Media, acolo unde semnează materiale de specialitate în domeniul științific. În paralel, a creat pagina de Facebook „O mică doză de cultură generală”, un proiect de popularizare a științei în cheie relaxată, al cărui succes i-a depășit toate așteptările. Alergic la exprimările scorțoase, preferă să lase știința să vorbească. Iar pentru el, știința e, pur și simplu, cea mai fascinantă poveste spusă vreodată.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...