Astronomii au descoperit că magnetarul SGR 0501+4516 traversează galaxia noastră cu o viteză amețitoare: peste 177.000 de kilometri pe oră (ca o comparație, Terra se deplasează cu o viteză de „numai” 107.000 km/h). Această accelerare anormală sugerează că obiectul nu s-a născut prin procesul clasic al exploziei stelare, ci ar putea avea o origine cu totul neașteptată, una care ar putea rescrie explicațiile actuale pentru cele mai misterioase semnale radio din cosmos, anunță LiveScience.
Magnetarii, cele mai compacte obiecte din Univers după găurile negre
SGR 0501+4516 este un magnetar, un tip de stea neutronică extrem de rară și violentă. Este, practic, un miez stelar mort, ultradens și învăluit într-un câmp magnetic atât de intens, încât, teoretic, ar putea dezintegra materia umană în bucăți atomice. Nu degeaba cercetătorii l-au comparat cu o „ghiulea tun cosmică”.
Magnetarii se nasc din stele gigantice care, la finalul vieții, colapsează într-un punct incredibil de dens, cam cât un oraș, dar cu masa unui soare întreg. Sunt cele mai compacte obiecte din Univers după găurile negre.
SGR 0501+4516 a fost detectat prima oară în 2008, la aproximativ 15.000 de ani-lumină de Pământ. Este unul dintre doar 30 de magnetari cunoscuți în galaxia noastră. Într-un nou studiu publicat pe 15 aprilie în revista Astronomy & Astrophysics, astronomii au analizat date obținute de telescopul spațial Hubble și de sonda europeană Gaia și au constatat că această „fantomă stelară” se deplasează cu mult peste viteza anticipată.
Cât de periculos este acest obiect?
Câmpul său magnetic este de circa 100 de trilioane de ori mai puternic decât cel al Pământului. Potrivit NASA, dacă ar trece la jumătatea distanței dintre noi și Lună, ne-ar dezactiva instant toate cardurile bancare. Și dacă un om s-ar apropia la mai puțin de 1.000 km, ar fi literalmente dezintegrat – atom cu atom.
Din fericire, nu se îndreaptă spre sistemul nostru solar.
Un mister care sfidează modelele actuale
Până recent, se credea că magnetarii se formează exclusiv în urma unor supernove, exploziile dramatice ale stelelor masive. SGR 0501+4516 părea să confirme această teorie, fiind localizat lângă un rest de supernovă cunoscut ca HB9.
Dar cercetările recente i-au urmărit traiectoria înapoi în timp și au arătat că se îndreaptă în direcția greșită și cu o viteză prea mare pentru a proveni din acea regiune.
„Analiza mișcării acestui magnetar pe mii de ani în trecut nu a relevat nicio asociere cu o supernovă cunoscută sau cu un roi stelar de unde ar fi putut proveni”, spun reprezentanții NASA.
O ipoteză alternativă?
Obiectul s-ar fi format prin colapsul direct al unei pitice albe, nucleul inert al unei stele obișnuite care și-a terminat combustibilul. În mod normal, acest colaps duce la o explozie distructivă. Dar, în condiții excepționale, pitica albă poate evita explozia și se poate prăbuși direct într-o stea neutronică.
„Credem că așa a apărut acest magnetar”, a explicat astrofizicianul Andrew Levan, coautor al studiului.
Această cale de formare neobișnuită oferă o nouă explicație și pentru originea unor „explozii radio rapide” (fast radio bursts), impulsuri misterioase de unde radio, extrem de scurte și intense, care vin din galaxii îndepărtate și antice, prea vechi pentru a mai produce supernove.
Ipoteza trebuie confirmată cu date suplimentare
„Cum se nasc și cum evoluează magnetarii sunt întrebări esențiale în astrofizica actuală. Răspunsurile ne-ar putea ajuta să înțelegem mai bine cele mai violente evenimente din Univers”, a declarat Nanda Rea, astrofizician la Institutul de Științe Spațiale din Barcelona.