Steaua Betelgeuse ar putea avea o stea însoțitoare: o descoperire care explică misterul fluctuațiilor de luminozitate

Sursa foto: Dreamstime

Steaua Betelgeuse, una dintre cele mai strălucitoare din galaxie, ale cărei fluctuaţii misterioase de strălucire au stârnit temeri cu privire la explozia sa iminentă, are o stea însoţitoare a cărei existenţă a fost abia recent postulată ca ipoteză, transmite AFP care citează un studiu publicat luni în The Astrophysical Journal, transmite Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

„Un prieten pentru Betelgeuse…” era titlul unui articol publicat în revista The Astrophysical Journal din decembrie anul trecut, în care se avansa această ipoteză privind existenţa unei stele tinere în apropierea supergigantei roşii, apropiere care ar explica variaţiile regulate ale luminozităţii sale.

Betelgeuse, clar vizibilă cu ochiul liber în constelaţia Orion, i-a obişnuit pe cei ce o observă cu astfel de surprize. Această stea şi-a scăzut în mod dramatic luminozitatea timp de cinci luni, între 2019 şi 2020, sugerând explozia sa iminentă ca supernovă. Observaţiile au concluzionat că o combinaţie între un nor de materie ejectat de stea şi o răcire a suprafeţei sale ar putea explica fenomenul.

Întrebarea a rămas cu privire la cauzele celor două fluctuaţii de strălucire ale sale, pulsaţiile lente ale luminozităţii sale aparente care se produc la aproximativ 400 de zile şi respectiv la aproape 6 ani.

Responsabilă pentru curba de lumină mai lungă este o stea mică, potrivit studiului realizat de astronomii NASA.

Cu o masă estimată de doar o dată şi jumătate mai mare decât cea a Soarelui nostru, minusculă în comparaţie cu cea a lui Betelgeuse, care este de aproape o mie de ori mai mare decât steaua noastră, steaua orbitează partenera sa la o distanţă relativ mică, de aproximativ patru ori mai mare decât cea care separă Pământul de Soare.

Aceasta este prima detectare a unei stele care orbitează atât de aproape de o stea supergigantă, potrivit comunicatului de presă al NOIRLab, organizaţia americană care operează Observatorul Internaţional Gemini, care a făcut posibile aceste observaţii.

Detectarea acestei stele mici, care este deosebit de dificilă din cauza luminozităţii sale reduse în comparaţie cu Betelgeuse, a fost posibilă folosind o tehnică numită „interferometrie speckle”. Aceasta implică asamblarea de imagini statice foarte scurte ale unei stele pentru a depăşi turbulenţele atmosferice care perturbă observarea de către telescoapele terestre.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...