La mai bine de șapte decenii de la teoria controversată a matematicianului Kurt Gödel, care susținea că un univers în rotație ar putea permite călătoria în trecut, o nouă cercetare reaprinde discuția despre mișcarea cosmosului. Un studiu recent publicat în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society susține că universul nostru s-ar putea roti, nu suficient de rapid cât să ne dea lumea peste cap, dar destul cât să afecteze modul în care spațiul și timpul evoluează.
Panta kykloutai… Totul se învârte
Ideea că universul s-ar putea roti nu este nouă. Încă din 1949, Kurt Gödel, celebru pentru lucrările sale în logică și matematică, a construit un model ipotetic de univers în care spațiul-timpul se învârte continuu.
Cu ajutorul ecuațiilor teoriei relativității generale formulate de prietenul și vecinul său de la Princeton, Albert Einstein, Gödel a demonstrat că un astfel de univers este posibil din punct de vedere matematic.
Mai mult, modelul său permite existența unor bucle temporale, traiectorii prin spațiu și timp care s-ar putea întoarce în propriul trecut, deschizând ușa către ideea unei călătorii în timp.
Dar realitatea părea să contrazică această teorie. Observațiile astronomice nu arătau nicio dovadă clară că universul s-ar roti. Până acum.
„Ca să-l parafrazăm pe filosoful grec Heraclit din Efes, care spunea Panta Rhei, totul curge, noi ne-am întrebat dacă nu cumva Panta Kykloutai, totul se învârte”, a declarat István Szapudi de la Institute for Astronomy, Universitatea din Hawaii, unul dintre coautorii studiului.
O mișcare abia perceptibilă
Noua cercetare, coordonată de István Szapudi de la Institutul de Astronomie al Universității Hawaii, sugerează că universul s-ar putea roti, dar extrem de lent, cu o rotație completă o dată la 500 de miliarde de ani.
Cercetătorii au pornit de la ideea clasică a expansiunii uniforme a universului, dar au introdus o mică modificare: o rotație subtilă. Rezultatul? Un model care nu numai că respectă toate observațiile astronomice cunoscute, dar oferă și o posibilă soluție pentru una dintre cele mai mari enigme ale cosmologiei moderne, așa-numita „tensiune Hubble”.
Această tensiune este un dezacord între două moduri diferite de a măsura rata de expansiune a universului. Unul se bazează pe observația supernovelor din galaxiile îndepărtate, iar celălalt pe radiația cosmică de fond, relicva luminii din primele momente ale universului.
Cele două metode oferă rezultate ușor diferite, iar o rotație cosmică subtilă ar putea fi piesa lipsă din puzzle.
Ce înseamnă o rotație a universului?
Într-un univers în rotație, toate punctele din spațiu s-ar percepe ca fiind în centrul mișcării, o caracteristică greu de vizualizat, dar matematic validă. Mai straniu, rotația nu s-ar aplica doar materiei, ci însuși țesăturii spațiu-timpului.
Aceasta ar însemna că lumina, forțată să urmeze curbura spațiu-timpului, ar putea face bucle în jurul universului și s-ar putea întoarce la punctul de plecare.
În modelul lui Gödel, o navetă spațială care pornește într-o anumită direcție printr-un univers rotativ s-ar putea întoarce la locul de pornire înainte ca misiunea să fi început, un efect paradoxal, care încalcă noțiunea fundamentală de cauzalitate.
Tocmai această concluzie l-a determinat pe Gödel să critice teoria relativității generale, considerând că permite prea mult, dacă este posibilă călătoria în timp, atunci ceva lipsește din înțelegerea noastră despre timp și realitate.
Mai multe despre cine a fost Kurt Gödel și cum a demonstrat posibilitatea călătoriilor în timp, puteți citi aici
Călătoria în timp, știință sau fantezie?
De-a lungul decadelor, fizicienii au propus diverse modalități teoretice de a „ocoli” liniaritatea timpului: de la găuri de vierme și cilindri infiniți la ipotetice „warp drive”-uri. Majoritatea acestor idei se bazează pe forme exotice de materie sau energie care nu au fost observate niciodată.
Modelul lui Gödel, însă, este diferit. Nu implică nicio fizică necunoscută sau teoretică. Este pur și simplu o soluție permisă de ecuațiile relativității generale, una care, întâmplător, permite întoarcerea în timp.
Dar până acum, testele astronomice, inclusiv măsurătorile radiației cosmice de fond, au arătat că, dacă universul se rotește, o face atât de încet încât efectele sunt practic invizibile. Cercetătorii estimează că rotația este imposibil de detectat cu instrumentele actuale.
Dacă Universul se rotește, buclele temporale devin posibile
Noua ipoteză lansată de echipa din Hawaii nu încalcă nicio lege cunoscută a fizicii. Ba chiar oferă un cadru elegant pentru reconcilierea celor două măsurători contradictorii ale expansiunii universului. Următorul pas? Construirea unui model computerizat complet care să includă rotația și găsirea unor semnături observabile ale acestei mișcări imperceptibile.
În același timp, ideile lui Gödel rămân relevante. Dacă universul nostru chiar se rotește, oricât de puțin, atunci nu putem exclude, cel puțin teoretic, existența unor bucle temporale. Cu alte cuvinte, poate că într-adevăr „totul se rotește”, și, odată cu el, și timpul însuși.
