Duolingo, una dintre cele mai populare aplicații de învățare a limbilor străine, a anunțat că va începe să înlocuiască treptat colaboratorii externi care creează conținut cu sisteme de inteligență artificială, potrivit TheTimes.
Măsura face parte dintr-o strategie mai amplă de transformare a companiei într-o organizație „AI-first”, potrivit unui e-mail trimis angajaților de către Luis von Ahn, cofondator și director executiv al Duolingo.
„Vom înceta treptat să folosim creatori de conținut pentru activități pe care le poate face AI-ul”, a scris von Ahn, subliniind că adoptarea pe scară largă a inteligenței artificiale presupune mai mult decât adaptări minore ale sistemelor existente: „Trebuie să regândim în mare parte modul în care lucrăm. Ajustările mici ale unor sisteme gândite pentru oameni nu vor fi suficiente.”
Potrivit lui von Ahn, AI-ul va fi folosit nu doar în crearea lecțiilor, ci și în procese precum angajarea sau evaluarea performanței.
El a explicat că platforma are nevoie de o cantitate imensă de conținut educațional pentru a funcționa eficient, iar realizarea manuală a acestuia nu poate fi susținută la scară largă.
Oficialul a comparat această schimbare cu tranziția către platforma mobilă făcută în 2012, când Duolingo a decis să construiască o aplicație mobilă completă, într-o perioadă în care alți competitori ofereau doar extensii mobile pentru site-uri web.
Duolingo funcționează după un model „freemium” și oferă două tipuri de abonamente: Super, destinat utilizatorilor frecvenți, și Max, care include funcționalități avansate precum simulări de conversații prin apeluri video generate cu ajutorul AI.
Deși aceste funcții au crescut costurile operaționale, compania mizează pe ele pentru a atrage mai mulți abonați. În 2025, Duolingo estimează venituri cuprinse între 962,5 și 978,5 milioane de dolari, peste așteptările Wall Street.
Creșterea numărului de utilizatori a fost influențată și de campanii virale de marketing, precum una în care mascota aplicației, Duo, a fost „omorâtă” fictiv și apoi „adusă înapoi”, precum și de discuțiile privind interzicerea TikTok în SUA.