Beneficiile digitalizării: Peste un milion de documente, eliberate online în 2025 de Agenția Națională de Cadastru

un barbat foloseste un laptop alaturi de care are o cana de cafea
Sursa foto: Freepik / senivpetro

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a eliberat online, prin intermediul platformei EPAY.ANCPI.RO, 1.018.489 de documente în primele cinci luni ale anului 2025, transmite Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Potrivit unui comunicat, în aceeași perioadă a anului precedent, ANCPI a eliberat online 821.365 de extrase de carte funciară pentru informare și 114.842 de extrase din planul cadastral, pe ortofotoplan.

Documentele eliberate online de ANCPI, fără semnătură olografă, sunt recunoscute de instituțiile administrației locale și centrale, bănci, avocați, notari, precizează sursa citată.

Activitatea ANCPI în 2025

În luna mai 2025, ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a furnizat online, prin intermediul platformei epay.ancpi.ro, 165.600 de extrase de carte funciară pentru informare și 23.946 de extrase din planul cadastral, pe ortofotoplan. În luna precedentă, ANCPI a eliberat online 150.102 extrase de carte funciară pentru informare și 22.473 de extrase din planul cadastral, pe ortofotoplan.

Totodată, în cea de-a cincea lună a anului 2025, pe platforma epay.ancpi.ro și-au făcut cont 10.169 de utilizatori noi și au fost înregistrate 149.883 de comenzi online.

Platforma EPAY.ANCPI.RO este gestionată de ANCPI și poate fi utilizată atât de persoane fizice, cât și juridice. Comenzile sunt plasate online, iar plata poate fi efectuată cu un card bancar.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...