Omoda și Jaecoo sunt cele mai noi mărci auto din China care au intrat pe piața auto locală. Brandurile fac parte din grupul Chery și au fost gândite strict pentru export în afara Chinei.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
TechRider.ro a participat la evenimentul de lansare a celor două branduri din București și a observat în detaliu aspectul și funcțiile noilor modele care vor concura cu Renault, Skoda, Ford, Hyundai și Kia.
Cum stau în vânzări Omoda și Jaecoo în afara României
Anunțul venirii celor două branduri vine la câteva zile de la debutul unei alte mărci chineze pe piața din România, anume Zeekr. Potrivit importatorului Omoda și Jaecoo (Genius Automotive Europe), cele două branduri oferă cinci modele cu sisteme de propulsie electrică sau hibridă, iar acestea au atins în alte piețe o cotă de piață de 2,2% (în Ungaria).
„În august 2025, Omoda și Jaecoo au atins o cotă de piață de 2,2% în Ungaria. (…) În doar 28 de luni de la lansare, (brandurile) au atins cifre de vânări globale de peste 630.000 de unități, au creat un portofoliu complet de produse și au valorificat producția localizată în Spania, împreună cu sprijinul puternic al centrului său de cercetare și dezvoltare din Germania”, transmite importatorul Genius Automotive Europe.
Acesta mai susține că, de la lansarea în Spania din 2024, există 300 de dealeri în 8 țări europene. Până la finalul acestui an, marca își propună să se extindă în Germania, Franța, Portugalia și alte țări, dorind să acopere „80% din piața europeană cu șapte filiale de bază, cu obiectivul de a atinge o acoperire europeană completă până în 2026”, potrivit unui comunicat al importatorului.
Omoda, brandul de lux al grupului Chery
Pottivit aceluiași comunicat, Omoda este considerat a fi brandul de export de lux al grupului Chery. Potrivit unui comunicat de presă, Omoda este axat stilului de viață „urban premium”, iar viziunea brandului este cea că „dotările suplimentare sunt standard”. Producătorul anunță că versiunea de bază include scaune cu masaj pentru pasagerii din față și scaune din piele sintetică încălzite și ventilate pentru toți pasagerii. De asemenea, bancheta spate se poate rabata electric, într-un format 60:40. Singurul opțional este culoarea caroseriei, care poate ajunge la 1.600 de euro pentru Gri Rinocer mat.
Omoda 9 este disponibil doar în versiune hibridă, sistemul fiind denumit Super Hybrid System, și putem presupune că este similară, dacă nu la fel, cu cea Chery Super Hybrid, întrucât Omoda și Jaecoo aparțin grupului Chery.
Sistemul de propulsie este alcătuit din un motor pe benzină de 1,5 litri (140 de cai putere, 210 Nm cuplu maxim) și trei motoare electrice. Unul dintre ele este amplasat pe puntea spate, și dezvoltă 234 de cai putere și 700 Nm cuplu maxim. Per total, sistemul dezvoltă 455 de cai putere, ce sunt livrați printr-o transmisie DHT (Dedicated Hybrid Transmission) în trei rapoarte și un sistem de tracțiune integrală.
Omoda promite o autonomie de până la 1.100 de kilometri (în regim WLTP), similară cu cei 1.200 de kilometri (în regim WLTP) promiși de Chery. De asemenea, consumul declarat este de doar 0,2 litri / 100 km, ceea ce mi se pare extrem de mic. Spre exemplu, Ford promite pentru SUV-ul Kuga PHEV un consum de 1 litru / 100 km. Cu toate că standardul WLTP este conceput să simuleze cât mai corect condițiile reale de trafic, este tot o simulare.
Jaecoo adoptă filozofia „de la clasic, dincolo de clasic”
Cel de-al doilea brand lansat, Jaecoo, se desprinde de filozofia Omoda, și este orientat spre un public mai general. Inclusiv designul modelelor este unul mai clasic și mai pătrățos, iar brandul este axat spre explorarea zonelor din afara orașului, și chiar departe de drumuri. Producătorul susține că modelele Jaecoo sunt concepute pentru cei „care trăiesc dincolo de limitele orașului”, dar cu toții știm că aceste modele nu vor părăsi prea curând asfaltul.
Chiar dacă se întâmplă acest lucru, Jaecoo oferă pe modelul său de vârf (Jaecoo 7) moduri de condus pentru off-road, iar compania pretinde că grila frontală „simbolizează debitul unei cascade”. Personal, eu nu am observat asta, dar poate nu am eu simțul artistic îndeajuns de dezvoltat.
Propun să ne axăm pe zona tehnică, unde putem să vorbim despre lucruri mai concrete, cum ar fi motorizările disponibile pe Jaecoo 7. Modelul este propulsat de un motor turbo de 1,6 litri, ce dezvoltă 145 de cai putere și 275 Nm cuplu motor maxim. Acesta este cuplat exclusiv la o transmisie automată cu dublu-ambreiaj și 7 rapoarte, iar versiunea de top (Exclusive) vine cu tracțiune integrală, pe când celelalte vin cu tracțiune față.
Varianta hibridă dispune de un motor termic de 1,5 litri de 143 de cai putere și unul electric de 204 cai putere. Cuplul maxim al sistemului este de 525 Nm, iar autonomia totală este de 1.200 de kilometri, dintre care 90 de kilometri pot fi realizați pur electric.
Interiorul este similar cu ce am mai văzut la Chery, iar volanul este, din perspectiva mea, același. Cu toate acestea, la interior avem un instrumentar de bord digital de 10,25 inch, iar cel central vine în două dimensiuni:
- 13,2 inch pentru versiunea Premium;
- 14,8 inch pentru versiunea Exclusive.
Cele două ecrane au un layout similar cu cel regăsit în Hyundai Santa Fe, doar că fără elementul de curbare al acestora.
Vârful de gamă al Jaecoo 7 poate fi dotat și cu un head-up display care afișează date despre viteză, navigare și distanța față de mașina din față. Indiferent de dimensiunea infotainment-ului, acesta vine cu Apple CarPlay și Android Auto wireless, dar și cu încărcător wireless de 50W. Prin intermediul acestuia poate fi comandat și asistentul virtual al mașinii, care răspunde la comanda „Hello Jaecoo”.
Mașinile respectă toate normele europene
Într-un interviu exclusiv pentru TechRider.ro, Steve Eum (șeful departamentului de design al grupului Chery) a declarat că toate mașinile Omoda și Jaecoo vor respecta normele europene atât din perspectiva emisiilor, dar și din cea a sistemelor de siguranță și asistență. Asta și pentru că ele au fost concepute, în primul rând, pentru export, deci pentru standardele din afara Chinei.
Jaecoo susține că peste 80% din caroserie este realizată din oțel „de rezistență înaltă și ultra-înaltă”, iar pasagerii sunt protejați:
- activ, prin sisteme precum cel de avertizare la coliziuni frontale și din spate (FCW și RCW), avertizare și menținere în interiorul benzii (LDWS și LKA), monitorizare a oboselii (DMS) și altele;
- pasiv, prin 8 airbag-uri, inclusiv unul între scaunele pasagerilor frontali, dar și montate pe ușile față.
Totodată, Omoda 9 a obținut 5 stele în testele EuroNCAP, cu un procentaj de 90% pentru pasagerii adulți. Cu toate acestea, pasagerul-față nu are airbag pentru genunchi, iar mașinii îi lipsește cu totul sistemul CRS (Child Restraint System) integrat. Pe scurt, scaunele de copii nu sunt așa bine protejate, deși mașina dispune de sistem ISOFIX de prindere, dar doar pentru locurile spate de la margini.
Toate modelele Omoda și Jaecoo dispun de o garanție de 7 ani sau 150.000 de kilometri pentru mașină, dar și una de 1.000.000 de kilometri pentru sistemul propulsor, indiferent dacă vorbim despre motorizare hibridă, electrică sau termică.
Prețuri pentru modelele Omoda și Jaecoo
- Jaecoo 7 (motor termic) Premium – 30.990 de euro;
- Jaecoo 7 (motor termic) Exclusive – 33.990 de euro;
- Jaecoo 7 SHS Premium – 36.990 de euro;
- Jaecoo 7 SHS Exclusive – 38.990 de euro.
- Omoda 5 (motor termic) Comfort – 25.990 de euro;
- Omoda 5 (motor termic) Premium – 28.990 de euro;
- Omoda 5 (motor electric) Exclusive – 36.990 de euro.
- Omoda 9 SHS Exclusive – 49.990 de euro.