Elon Musk a lansat prima locație Tesla Diner în Los Angeles, Hollywood, pe 21 iulie 2025. Conceptul îmbină un restaurant drive-in cu un cinematograf și o stație Supercharger cu 80 de puncte de încărcare. Spațiul este deschis non-stop și se remarcă prin cele două ecrane de film de 20 de metri fiecare, pe care pot fi urmărite filme fie din zona de servire, fie direct din mașină, prin aplicația dedicată.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Restaurantul servește mâncare americană clasică, ambalată în cutii inspirate de designul Tesla Cybertruck. Meniul este descris ca „comfort food”, adică preparate simple, populare și ușor de recunoscut. Atmosfera este una retro-futuristă, cu produse Tesla la vânzare și prezența unui robot Optimus care, în ziua lansării, a oferit popcorn vizitatorilor și a interacționat cu copiii.
Elon Musk plănuiește extinderea în orașe mari din toată lumea
CEO-ul Tesla a confirmat pe platforma X (fosta aplicație Twitter) că vrea să extindă acest tip de locație în orașe mari din întreaga lume, dar și în puncte de pe traseele lungi, alături de Supercharger-ele deja existente. Răspunzând unui utilizator care cerea un astfel de restaurant și în Starbase, Texas, Musk a replicat scurt: „Ok”. Asta sugerează că proiectul e încă flexibil și în faza de testare, dar cu ambiții globale clare.
Tesla Diner este gândit mai degrabă ca o experiență decât ca un simplu loc de luat masa. Formatul drive-in, filmele proiectate pe ecrane uriașe și tematica Tesla oferă o alternativă neconvențională față de stațiile de încărcare clasice, adesea plictisitoare.

Ce înseamnă Tesla Diner pentru viitorul mobilității urbane
Proiectul lansat de Musk este o încercare clară de a lega încărcarea electrică de o experiență socială și culturală.
Nu este vorba doar despre alimentarea bateriei, ci despre transformarea așteptării într-un moment de relaxare, divertisment sau chiar socializare. În același timp, creează o imagine de brand puternică pentru Tesla, într-un moment în care competiția pe piața vehiculelor electrice devine din ce în ce mai intensă.
Cât costă un Tesla Burger?
Meniul de la Tesla Diner combină preparate clasice americane cu prețuri ușor peste media unui fast-food, dar ambalate în stilul futurist al brandului. Printre cele mai populare opțiuni se numără Tesla Burger la 13,5 dolari, un hot dog la 13 dolari, dar și Diner Club Sandwich la 15 dolari sau tacos de mic dejun la 11 dolari. O porție de cartofi prăjiți costă 4 dolari.
Pentru cei care trec pe la Tesla Diner dimineața sau în timpul unei opriri scurte, o cafea simplă costă 4 dolari, iar opțiunile mai elaborate, precum Nitro Cold Brew sau Iced Nitro Matcha, ajung la 4,5, respectiv 6,5 dolari.
Rămâne de văzut dacă modelul va fi replicabil în Europa sau Asia, unde spațiul urban este mai restrâns, iar reglementările privind construcțiile sunt mai stricte. Deocamdată, Hollywoodul pare locul ideal pentru un astfel de experiment îndrăzneț, unde granița dintre automobil, lifestyle și divertisment este mai ușor de traversat.
VIDEO