Ce mai înseamnă educația în epoca inteligenței artificiale?

Într-o epocă în care inteligența artificială (IA) transformă radical societatea, școala se confruntă cu o criză profundă de sens. Dar este această criză un impas? Sau, așa cum spunea filosoful Hannah Arendt în celebrul ei eseu din 1954, „Criza în educație”, e mai degrabă o oportunitate de a regândi de la temelii întrebarea „la ce mai folosește educația?”, relatează TheConversation.

Hannah Arendt, una dintre cele mai influente gânditoare ale secolului XX, avertiza că pierderea autorității tradiționale și transformarea educației în SUA într-un proces „centrat pe copil” riscă să submineze însăși responsabilitatea educatorilor față de lume și față de copii.

Pentru ea, rolul educației era acela de a transmite lumea construită de oameni către noile generații, „a o îndrepta” și a o face locuibilă mai departe în timp. Iar apelul lui Arendt devine cu atât mai actual astăzi, când IA produce o ruptură calitativă în felul în care învățăm, lucrăm și gândim.

Inteligența artificială, nu un simplu instrument, ci un agent

Istoric, tehnologiile, de la creion la tipar, au modelat educația. Dar IA aduce ceva nou. Așa cum observă istoricul Yuval Noah Harari, inteligența artificială trebuie înțeleasă nu ca unealtă, ci ca agent: o entitate capabilă să învețe singură, să ia decizii și să schimbe vechile relații de interdependență dintre om și tehnologie.

Școlile, prin urmare, sunt obligate să reacționeze. Se încearcă adaptarea sistemelor de evaluare în fața noilor tehnologii, cum ar fi ChatGPT. Una dintre temeri este aceea că elevii vor „trișa” folosind IA pentru a obține note nemeritate. Dar această reacție trădează o concepție limitativă despre educație, ideea că școala este, în esență, un mecanism de triere pentru o societate bazată pe merit.

„De ce trișează elevii?”, întrebarea care contează

Profesorul canadian de informatică Mark Daley avertizează că obsesia pentru tehnologii anti-fraudă ne distrage de la întrebarea esențială: „De ce trișează elevii?”. În loc să vânăm soluții rapide, ar trebui să ne întrebăm cum putem construi o cultură a învățării în locul unei culturi a notelor.

Această viziune e împărtășită și de inițiative globale precum testările PISA ale OCDE, care introduc acum competențe globale și gândire critică, sau de programe precum Bacalaureatul Internațional, care promovează educația umanistă a „întregii persoane”.

Totuși, chiar și aceste abordări centrate pe elev păstrează, în esență, rolul educației ca filtru social, o cale de acces spre poziții avantajoase într-o lume competitivă.

Mai mult decât filtre și competențe, o orientare educațională, nu una instrumentală

Pentru a face față real impactului IA asupra muncii, economiei și societății, avem nevoie de o schimbare de direcție. IA și automatizarea pot reduce dramatic rolul muncii umane în economie. Cine va decide atunci regulile jocului? Marile corporații din tech sau procesele democratice?

Pentru ca școala să nu devină irelevantă într-o lume dominată de algoritmi, e nevoie de o reorientare a scopului educației. Nu doar să evaluăm mai bine gândirea elevilor, ci să cultivăm gândirea în sine. Nu să pregătim forță de muncă, ci să formăm ființe capabile să reflecteze și să acționeze responsabil în fața lumii.

Să refacem sensul lumii,împreună, la școală

Cum ar arăta o astfel de școală? Filosoful educației Mario Di Paolantonio propune o imagine poetică și profundă, educația ca un „adăpost uman unic” în care gândirea, dialogul și sensul sunt păstrate vii.

Un spațiu comun unde elevii și profesorii „petrec timp împreună”, se raportează la artefactele culturale, la interpretări și aspirații, și le reconfigurează în mod semnificativ pentru a repara ceea ce se erodează din generație în generație.

Spre o nouă Iluminare?

În loc să ne grăbim să interzicem ChatGPT sau să instalăm softuri anti-plagiat, poate ar trebui să urmăm îndemnul lui Arendt. Anume, să ne întoarcem la „esența educației”. În fața unei lumi în criză, școala ar putea redeveni un loc în care învățăm împreună „cum este lumea”, cum ne aflăm în ea și cum o putem transmite mai departe.

Poate tocmai în această tensiune dintre haosul digital și gândirea vie se ascunde o nouă formă de Iluminare. Iar educația, mai mult ca niciodată, trebuie să aleagă între a produce „resurse umane” și a cultiva oameni.