În 2008, revista The Atlantic lansa un semnal de alarmă cultural: „Ne prostește Google?”. Autorul, Nicholas Carr, susținea că motoarele de căutare ne schimbă creierul, ne fac mai grăbiți, mai superficiali, mai puțin dispuși să citim în profunzime. Ideea părea îndrăzneață atunci. Astăzi, în era ChatGPT, pare aproape blândă, afirmă TheConversation.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Noua întrebare nu este dacă externalizăm memoria, ci dacă renunțăm cu totul la procesul de gândire. Spre deosebire de căutările online care necesită comparație și discernământ, AI-ul generativ oferă direct concluzii. Unele coerente, elegante, ba chiar convingătoare… chiar și atunci când sunt greșite.
Este comod, dar și periculos. Ce mai rămâne din efortul intelectual când gândirea e „outsourced”?
De la Google la GPT, o tranziție periculoasă
Inteligența artificială de tip ChatGPT nu doar că sintetizează cunoștințe. Ea simulează raționamente, propune ipoteze și argumentează. Cu alte cuvinte, face exact ceea ce înainte consideram atributul exclusiv al minții umane. Pentru unii, e o unealtă extraordinară. Pentru cei mai mulți însă este doar o capcană cognitivă.
Specialiștii în AI avertizează asupra riscului unei „atrofii intelectuale”. Practim, cu cât delegăm mai multe sarcini cognitive unei mașini, cu atât ne exersăm mai puțin propria capacitate de a înțelege, analiza, compara, pune la îndoială. Într-o lume în care răspunsurile vin instant, întrebările devin tot mai rare.
Iluzia cunoașterii și vârful Muntelui Prostiei
Psihologii au un nume pentru asta, efectul Dunning-Kruger. Persoanele cu cunoștințe limitate tind să fie cele mai sigure pe ele, tocmai pentru că nu-și cunosc lipsurile. În epoca AI, acest fenomen capătă o nouă formă. Utilizatorii care preiau conținut generat de ChatGPT fără să-l înțeleagă sau să-l verifice ajung să creadă, în mod fals, că stăpânesc subiectul.
Rezultatul? O lume populată de oameni care știu să reproducă formulări inteligente, dar nu au învățat cu adevărat nimic. O societate în care încrederea în sine depășește cu mult nivelul real de cunoaștere.
ChatGPT poate fi, însă, și exact opusul… un amplificator al inteligenței umane. Depinde cum îl folosim. Un student care îl folosește ca suport pentru idei, un jurnalist care-l consultă pentru claritate, un cercetător care-l testează pentru consistență, aceștia transformă AI-ul într-un partener, nu într-un înlocuitor.
Diferența nu stă în software, ci în atitudine.
În doar două luni de la lansare, ChatGPT a atras 100 de milioane de utilizatori. Dar această adopție fulgerătoare a creat și o bifurcație. Unii îl folosesc ca shortcut, alții ca suport de reflecție. Primii devin înlocuibili. Ceilalți… indispensabili.
Privită astfel, poate că întrebarea „ne prostește ChatGPT?” e prea simplistă. Răspunsul real e mai nuanțat. Cum alegem să folosim această tehnologie? Dacă o tratăm ca pe un oracol infailibil, riscăm să alunecăm în superficialitate. Dacă o abordăm ca pe un instrument critic, ne putem antrena gândirea mai bine ca niciodată.
AI-ul nu vine cu un manual etic. Nu are ambiții, nici scopuri. Dar noi avem. Iar viitorul nu va fi decis de ce poate face ChatGPT, ci de ceea ce vom alege noi să facem cu el.
