Dezvoltarea AI riscă să adâncească inegalitățile economice, avertizează CEO-ul BlackRock: Va concentra bogăția în mâinile unui număr restrâns de companii 

Inteligență artificială
Sursa foto: Freepik

Șeful BlackRock, Larry Fink, avertizează că dezvoltarea inteligenței artificiale riscă să concentreze bogăția în mâinile unui număr restrâns de companii și investitori, sporind inegalitățile economice la nivel global, relatează Financial Times.  

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

În scrisoarea anuală adresată acționarilor, publicată luni, Fink subliniază că tot mai mulți oameni consideră că sistemul capitalist nu funcționează pentru suficient de mulți indivizi, iar AI ar putea reproduce tiparele de acumulare a averii observate în ultimele generații. 

„Bogăția uriașă creată în ultimele generații a ajuns în mare parte la cei care dețineau deja active financiare. Inteligența artificială riscă să repete acest tipar la o scară și mai mare”, a scris Fink.  

El a adăugat că, atunci când capitalizarea bursieră crește, dar proprietatea rămâne concentrată, prosperitatea poate părea tot mai greu de atins pentru cei din afara cercului restrâns de beneficiari. 

În acest context, tehnologia AI a declanșat o cursă globală între giganții tech, precum Meta, Microsoft, Alphabet și Amazon, care concurează pentru dezvoltarea propriilor modele AI.  

În paralel, startup-urile OpenAI și Anthropic analizează listarea la bursă pentru a atrage noi finanțări, după ce până acum s-au bazat exclusiv pe investiții private. 

Fink a explicat că „companiile care dețin datele, infrastructura și capitalul necesare pentru a implementa AI la scară largă sunt poziționate să beneficieze disproporționat”. 

El a subliniat însă că această concentrare nu este neobișnuită, tehnologiile noi generând mereu schimbări în topul liderilor de piață. 

Mai multe grupuri de investiții, printre care Pimco, Apollo Global, Blackstone și Blue Owl, finanțează construirea centrelor de date necesare industriei AI.  

BlackRock, care administrează active de aproximativ 14 trilioane de dolari, a încheiat parteneriate cu Microsoft, Nvidia și fondul MGX din Abu Dhabi pentru un fond de 30 de miliarde de dolari destinat sectorului AI. 

În final, Fink atrage atenția asupra accesului larg la beneficiile AI: „Inteligența artificială va crea o valoare economică semnificativă.  

Asigurarea faptului că participarea la această creștere se extinde odată cu ea este atât provocarea, cât și oportunitatea”. 

  • Ștefan Munteanu este un jurnalist specializat în domenii variate precum tehnologie, inteligență artificială, securitate cibernetică și apărare. Articolele sale acoperă noutățile din industrie, analize și impactul tehnologiei asupra societății. El este pasionat de inovațiile digitale și are un interes puternic pentru cele mai recente evoluții geopolitice.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...