Înmatriculările de autoturisme noi în Europa (UE plus Marea Britanie şi ţările EFTA) au crescut în ritm anual cu 4,7% în august, în timp ce tranziţia către vehicule electrice şi hibride câştigă teren, arată datele publicate joi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Datele statistice sunt valabile pentru cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, plus Marea Britanie şi ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.
Un număr de 791.349 autoturisme au fost înmatriculate în august în Europa, comparativ cu 755.473 unităţi în perioada similară din 2024.
În august, piaţa auto din România a înregistrat o creştere cu 51,7%, fiind înmatriculate 15.125 autoturisme, faţă de 9.972 vehicule în perioada similară din 2024.
Pe principalele pieţe europene, majorarea vânzărilor în Spania (17,2%), Germania (5%) şi Franţa (2,2%) a compensat declinul din Italia (2,7%) şi Marea Britanie (2%).
Vânzările de maşini pe baterii au crescut cu 26,8%, cele de hibride plug-in cu 56,3%, în timp ce vânzările de vehicule electrice hibride (includ tehnologia de tip mild hybrid şi full hybrid) au crescut cu 11,7%. În plus, livrările de maşini pe benzină şi motorină au coborât luna trecută cu 17,3%, respectiv cu 17,5%, arată datele Asociaţiei.
În sectorul auto european sunt 13,2 milioane de angajaţi, iar 10,3% din totalul locurilor de muncă din industria UE sunt în sectorul auto.
De asemenea, în primele opt luni din acest an înmatriculările de autoturisme noi în Europa (UE plus Marea Britanie şi ţările EFTA) au crescut în ritm anual cu 0,4%. Un număr de 8,69 milioane autoturisme au fost înmatriculate în perioada ianuarie – august 2025 în Europa, comparativ cu 8,66 milioane unităţi în primele opt luni din 2024.
Pe principalele pieţe europene, majorarea vânzărilor în Spania (14,6%) şi Marea Britanie (2,1%) nu a compensat declinul din Franţa (7,1%), Italia (3,7%) şi Germania (1,7%).
În perioada ianuarie – august 2025, piaţa auto din România a înregistrat o scădere cu 9,6%, fiind înmatriculate 96.307 autoturisme, faţă de 106.534 vehicule în primele opt luni din 2024.
Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa şi este cel mai important grup de lobby al industriei auto europene.