Insta360 lansează noua cameră X5: AI integrat și filmare 8K pentru creatorii moto de conținut

motocicleta offroad pe teren actidentat cu camera insta360
Sursă Foto: Insta360

Insta360, cel mai popular brand de camere 360° din lume, a dezvăluit oficial noul său model de top: Insta360 X5. Noua cameră vine cu o serie de îmbunătățiri semnificative față de predecesorul său, X4, fiind gândită pentru a oferi performanță de top, durabilitate sporită și funcționalități inteligente bazate pe inteligență artificială.

Comparativ cu Insta360 X4, care folosea senzori de 1/2” și permitea filmări 360° la 5.7K, noul model X5 integrează senzori duali mai mari, de 1/1.28”, și poate înregistra în rezoluție 8K la 30 fps, oferind imagini mai clare și mai detaliate. Acest salt calitativ este susținut de noul procesor Triple AI Chip, care optimizează performanța camerei în timp real.

Un plus major este noul mod PureVideo, asistat de AI, care îmbunătățește semnificativ calitatea filmărilor în condiții de lumină slabă – un avantaj esențial pentru vloggeri, exploratori urbani și creatori de conținut nocturn.

În plus, lentilele camerei sunt acum construite dintr-un tip nou de sticlă ultra-rezistentă și, în premieră pentru gama Insta360, sunt interschimbabile, permițând înlocuirea lor rapidă în cazul deteriorării.

Durata de viață a bateriei a fost extinsă până la 3 ore de utilizare continuă, iar camera este acum rezistentă la apă până la 15 metri adâncime, fără a necesita o carcasă suplimentară. De asemenea, are un sistem de protecție împotriva vântului integrat, ceea ce o face ideală pentru filmări outdoor.

Un nou mod, InstaFrame, permite captarea simultană a unui videoclip clasic și a unei versiuni complete 360°, pregătită pentru editare ulterioară. Aplicația Insta360 oferă acum o interfață mai intuitivă, iar integrarea cu serviciul Insta360+ Cloud facilitează partajarea rapidă și editarea în cloud.

X5 este camera noastră de vis – construită pentru aventură, optimizată pentru calitate și pregătită pentru viitor”, a declarat JK Liu, fondatorul Insta360.

Insta360 X5 este disponibilă începând cu 22 aprilie 2025, la un preț recomandat de 639,99 EUR / aproximativ 3.200 RON.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...