Renault Twingo poate fi comandat în Franța / Ajunge la prețuri sub cele ale Dacia Spring

Sursa foto: Renault

Renault Group a demarat comenzile pentru Twingo în Franța iar, cumulând și subvențiile oferite de statul francez, prețul mașinii poate fi mai mic decât cel al Dacia Spring. Potrivit Profit.ro, Twingo este eligibil pentru o subvenție mai mare deoarece este produsă în Europa, specific în Slovenia.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Renault Twingo, preț de listă de 21.090 de euro

Deși a fost lansat cu un preț ușor mai mare față de cei „sub 20.000 de euro” anunțați de Renault, noul Twingo poate fi configurat cu un preț de pornire de 21.090 de euro, pentru versiunea Techno și motorizare de 80 de cai putere și autonomie de aproximativ 260 de kilometri.

Dar, aplicând prima Coup de Pouce, aceasta poate scădea prețul noului model electric francez cu până la 4.770 de euro. Astfel, un Renault Twingo poate costa 16.320 de euro cu TVA inclus.

pret-Renault-Twingo-Franta
Sursa foto: Captură de ecran Renault Franța

FOTO

Twingo, mai ieftin decât Dacia Spring

Analizând configuratoarele Renault și Dacia din Franța, o Dacia Spring costă de la 16.900 de euro. Dar, aplicând prima CEE, de doar 380 de euro, modelul cu emblemă românească poate fi achiziționat cu 16.520 de euro, sau cu 200 de euro mai mult decât un Twingo.

FOTO Dacia

pret-Dacia-Spring-Franta
Sursa foto: Captură de ecran Dacia Franța

Reducerea pentru Dacia este mai mică deoarece modelul nu este produs în Europa, ci importat din China. În comparație, Renault Twingo este produs integral în Europa, respectiv în fabrica din Novo Mesto, Slovenia.

Această nouă strategie va duce inevitabil la scăderea vânzărilor Spring începând din 2026, situație care va fi echilibrată doar după lansarea noului Spring, ce va fi fabricat de asemenea în Europa, în uzina Renault din Slovenia.

Cu o lungime de 3,79 metri și un ampatament de 2,49 metri, Twingo păstrează proporțiile compacte, dar oferă un interior configurabil cu patru locuri reale și o banchetă spate glisantă. Portbagajul are un volum de până la 360 de litri, iar lungimea maximă de încărcare ajunge la 2 metri prin rabatarea scaunului pasagerului din față.

  • Daniel Simion își face debutul în presă în echipa TechRider.ro, Masterand de „Jurnalism tematic” la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității din București, el este licențiat în „Comunicare și Relații Publice”, tot la FJSC. Daniel este pasionat de jurnalism și presă de tânăr, iar lucrarea sa de licență este despre prezentarea adevărului în jurnalism în perioada campaniilor electorale. El știe tot ce mișcă în domeniul auto, dar este pasionat și de zona de tech comercială și de sporturile cu motor, în special Formula 1. Printre hobby-urile sale se numără jocurile video, serialele și filmele. Una dintre peliculele sale preferate este „F1: The Movie”, iar una dintre emisiunile pe care le urmărește săptămânal este „Last Week Tonight with John Oliver”.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...