Atacurile aeriene lansate de Israel la finalul săptămânii trecute asupra instalațiilor nucleare iraniene de la Natanz, Isfahan și Fordow au readus în prim-plan una dintre cele mai sensibile chestiuni de securitate globală: îmbogățirea uraniului și potențialul său de a fi folosit pentru fabricarea armelor nucleare. În urma loviturilor, mai mulți oameni de știință iranieni au fost uciși, iar amploarea distrugerilor rămâne neclară, în condițiile în care toate cele trei locații sunt fortificate și amplasate în subteran, relatează TheConversation.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Instalațiile vizate nu au fost alese la întâmplare. Natanz și Fordow sunt centrele unde Iranul îmbogățește uraniul, iar Isfahan este locul în care sunt procesate materiile prime. Într-o ecuație nucleară, aceste puncte-cheie formează coloana vertebrală a capacității Iranului de a produce o armă atomică. Dar ce presupune, mai exact, îmbogățirea uraniului și de ce este aceasta un subiect de neliniște internațională?
Izotopi, centrifuge și reacții în lanț
Pentru a înțelege procesul, trebuie să privim în interiorul atomului. Uraniul, ca toate elementele chimice, are mai multe versiuni, numite izotopi, care diferă prin numărul de neutroni din nucleu. Cel mai abundent izotop este uraniul-238, care formează peste 99% din uraniul natural. Însă cel cu adevărat important pentru reacțiile nucleare este uraniul-235, prezent în proporție de doar 0,72%. Acesta din urmă are capacitatea de a susține o reacție în lanț. Mai exact, un neutron lovește un atom de uraniu-235, care se divide, eliberând energie și alți neutroni. Procesul se repetă, degajând o cantitate uriașă de energie.
În reactoarele nucleare civile, această reacție este controlată pentru a produce electricitate, aproximativ 9% din energia mondială provine în prezent din centrale nucleare. Însă în cazul armelor nucleare, scopul este exact opusul: declanșarea unei reacții explozive, instantanee.
Pentru a face acest lucru, este nevoie de creșterea concentrației de uraniu-235. Procesul de îmbogățire presupune separarea izotopului dorit de uraniul-238. În Iran, acest lucru se face cu ajutorul centrifugelor, dispozitive de înaltă tehnologie care rotesc uraniul în formă gazoasă cu viteze amețitoare, de până la 70.000 de rotații pe minut. Diferența de masă, de doar 1%, este suficientă pentru ca uraniul-238 să se adune spre exterior, iar uraniul-235 să fie extras din centru.
De la combustibil nuclear la armă atomică
Pentru uz civil, uraniul este îmbogățit până la 3–5%. Aceste concentrații sunt suficiente pentru alimentarea centralelor electrice. Însă pentru o bombă nucleară este nevoie de o îmbogățire mult mai mare. Teoretic, o armă poate fi construită cu uraniu îmbogățit la 20%, dar statele care dețin arsenal nuclear folosesc în general uraniu îmbogățit la peste 90% – cunoscut sub numele de „grad militar”.
Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Iranul a reușit deja să îmbogățească uraniu până la 60%. Mai grav este faptul că, din punct de vedere tehnic, trecerea de la 60% la 90% este mult mai rapidă decât etapa anterioară. Odată ce izotopul nedorit (uraniul-238) a fost în mare parte eliminat, restul procesului devine mult mai eficient.
De aici și îngrijorarea comunității internaționale. Centrifugele folosite pentru a produce combustibil nuclear sunt aceleași care pot fi utilizate pentru obținerea materialului necesar unei bombe. În plus, tehnologia este dificil de monitorizat, iar Iranul a fost acuzat în repetate rânduri că nu a respectat prevederile Tratatului de Neproliferare Nucleară. La sfârșitul săptămânii trecute, consiliul AIEA a stabilit oficial că Teheranul se află în prezent în încălcare a obligațiilor asumate prin tratat.
Între pace și amenințare
Iranul susține că îmbogățește uraniu doar în scopuri pașnice – pentru energie și aplicații medicale. Însă capacitatea de a ajunge rapid la un nivel de îmbogățire militară transformă această tehnologie într-un pericol latent. De aceea, orice atac asupra infrastructurii nucleare iraniene este nu doar un semnal de alarmă, ci și o escaladare cu potențial exploziv într-un context geopolitic deja tensionat.
Îmbogățirea uraniului rămâne una dintre cele mai sensibile chestiuni din securitatea globală: un proces tehnic esențial pentru energie și medicină, dar care, în mâinile greșite, poate deveni cheia către o catastrofă nucleară.
