Deși impresionantă, operațiunea Spiderweb a Ucrainei nu va produce efecte imediate majore asupra campaniei aeriene ruse

În noaptea de 1 iunie, Ucraina a lansat o operațiune aeriană fără precedent pe teritoriul Rusiei, care riscă să intre în istoria militară drept una dintre cele mai îndrăznețe acțiuni ale războiului. Sub numele de cod „Operațiunea Pânza de păianjen” (Spiderweb), ucrainenii au atacat simultan mai multe baze aeriene ale Rusiei, vizând flota sa de bombardiere strategice. Potrivit Kievului, au fost lovite 41 de aeronave, dintre care cel puțin 13 ar fi fost complet distruse. Țintele principale au fost bombardierele Tu-95 și Tu-22M, folosite intens în atacurile cu rachete de croazieră asupra orașelor ucrainene, relatează ForeignPolicy.

Remarcabil este că Ucraina a evitat în mod deliberat bombardierele Tu-160, cele mai moderne și capabile din punct de vedere nuclear, semnalând o reținere strategică menită să nu escaladeze conflictul dincolo de anumite limite.

Operațiunea a implicat utilizarea a 117 drone kamikaze, de tip first-person view, lansate din locații dispersate pe mii de kilometri, din apropierea Cercului Polar până în regiunea Amur, la peste 8.000 de kilometri de Kiev. Dronele au fost strecurate în Rusia pe parcursul mai multor luni, ascunse în cabine de lemn montate pe camioane, cu acoperișuri controlate de la distanță. Odată apropiate de baze, acoperișurile se deschideau, iar dronele erau lansate către ținte, fiind ghidate prin rețele 4G și software open-source precum ArduPilot.

Impactul ar fi fost mai grav în 2024, când Rusia depindea mai mult de bombardiere

Fiecare dronă era operată individual de la un centru secret de comandă, se pare chiar din interiorul Rusiei, în apropierea unei clădiri a FSB. În caz de pierdere a semnalului, unele drone ar fi fost capabile să finalizeze atacurile în mod autonom, pe trasee preprogramate, utilizând inteligența artificială pentru identificarea și lovirea țintelor.

Deși impresionantă din punct de vedere tehnologic și logistic, lovitura nu va produce efecte imediate majore asupra campaniei aeriene ruse. Rusia folosește între 7 și 11 bombardiere pentru fiecare val de atac cu rachete de croazieră, iar pierderea a 12–13 avioane dintr-o flotă estimată la circa 100 de unități nu oprește complet acest tip de atac. Impactul ar fi fost mai grav în 2024, când Rusia depindea mai mult de bombardiere. În prezent, cu producția sporită de drone și rachete balistice, rachetele de croazieră lansate din aer joacă un rol mai limitat, fiind rezervate țintelor fixe și de mare valoare.

În schimb, raidul obligă Rusia să aloce resurse considerabile pentru protejarea bazelor sale aeriene și a altor infrastructuri militare sensibile. Sunt necesare apărări anti-dronă stratificate, care combină războiul electronic, interceptarea cinetică și obstacole fizice, precum hangare de beton. Totuși, este puțin probabil ca aceste măsuri să afecteze semnificativ capacitatea Rusiei de a asigura sprijin aerian pe linia frontului, întrucât are suficiente sisteme antiaeriene.

Din punct de vedere psihologic, raidul este un eșec major pentru imaginea militară a Rusiei

Pe termen lung, pierderea bombardierelor Tu-95 și Tu-22M, care nu mai sunt produse în serie, reduce capacitatea Rusiei de a proiecta forță pe distanțe mari. Dacă se confirmă și avarierea avioanelor radar A-50, atunci și capacitatea Rusiei de supraveghere aeriană și coordonare a operațiunilor complexe ar avea de suferit, ceea ce ar complica eventuale conflicte viitoare cu NATO.

Din punct de vedere psihologic, raidul este un eșec major pentru imaginea militară a Rusiei. Arată că Ucraina poate lovi adânc în inima infrastructurii militare ruse fără a dispune de o forță echivalentă. Acest tip de operațiune confirmă din nou că platformele mici și ieftine pot produce pagube serioase țintelor de mare valoare.

Totuși, raidurile nu decid singure soarta unui război. Viitorul războiului din Ucraina depinde în continuare de capacitatea Kievului de a eroda forțele ruse de pe linia frontului, în lunile următoare. Numai astfel Kremlinul ar putea fi convins că războiul nu mai merită costurile imense și câștigurile modeste. Chiar și așa, distrugerea unor active strategice greu de înlocuit, la sute sau mii de kilometri de front, ar putea contribui la o eventuală schimbare de percepție în rândul liderilor de la Moscova.

Unii comentatori au văzut în această operațiune începutul unei noi ere în războiul modern

De fapt, ceea ce a făcut Ucraina este o adaptare ingenioasă a unei tactici militare clasice: raidul. Tactică preferată adesea de forțele mai slabe împotriva unor inamici mai puternici, raidul presupune infiltrare secretă, atac surpriză și retragere rapidă. De-a lungul istoriei europene, raidurile au fost folosite de la cavaleria ușoară a lui Hadik în Berlinul din 1757, până la atacul aeronaval britanic de la Taranto în 1940 sau sabotajele din Saint-Nazaire în 1942.

Operațiunea Pânza de păianjen nu reprezintă o revoluție, ci continuarea unei tradiții militare adaptate secolului XXI, cu ajutorul tehnologiilor moderne – drone comerciale, inteligență artificială, rețele mobile. Ceea ce s-a schimbat fundamental este vulnerabilitatea adâncimii strategice. Active militare odinioară considerate inaccesibile sunt acum la îndemâna unor atacuri low-cost, dar inteligente.

Totodată, operațiunea a arătat că un stat non-nuclear poate ataca active strategice ale unei puteri nucleare, atât timp cât evită anumite ținte considerate „linia roșie”. Ucraina a ales în mod deliberat să nu atace bombardierele Tu-160 sau alte infrastructuri sensibile, pentru a evita escaladarea nucleară. Doctrina nucleară a Rusiei, actualizată în 2024, permite utilizarea armelor nucleare dacă un atac convențional este lansat de un stat non-nuclear sprijinit de o putere nucleară. Chiar dacă Ucraina nu e „sprijinită direct” de o putere nucleară, sprijinul NATO și amenințarea unei intervenții occidentale sunt percepute de Moscova ca reale.

Riscul unei reacții disproporționate din partea Rusiei crește

Această ambiguitate creează un paradox. Cu cât raidurile ucrainene sunt mai eficiente, cu atât riscul unei reacții disproporționate din partea Rusiei crește. În Vest, această frică de escaladare tinde uneori să umbrească chiar succesul operațional al unor astfel de lovituri. Astfel, Kremlinul reușește să folosească retorica nucleară nu doar pentru descurajare, ci și ca instrument activ de control al comportamentului occidental.

Operațiunea Pânza de păianjen va rămâne în analele istoriei militare ca una dintre cele mai îndrăznețe misiuni cu drone de atac la distanță. Nu este, însă, începutul unei noi ere – ci doar cea mai recentă întruchipare a raidului clasic, adaptat la realitățile războiului din era nucleară și digitală.