Acer revine pe piața smartphone-urilor cu două dispozitive care vor fi lansate pe 25 martie, transmite GSMArena. Acestea se numesc Acerpure Acerone Liquid S162E4 și Acerpure Acerone Liquid S272E4.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Ambele dispozitive au specificații entry-level, inclusiv un chipset vechi de șase ani de la Mediatek.
Acerpure Acerone Liquid S162E4
Acest dispozitiv va avea un ecran LCD de 6,5” cu rezoluție HD+ și cu o crestătură de tip waterdrop pentru camera selfie. Chipset-ul este Helio P35, care este cuplat cu 4 GB RAM și 64 GB stocare internă. Camera de pe spate are un senzor de 16 MP, în timp ce senzorul frontal este de 5 MP.
Telefonul are o baterie de 5.000 mAh și un port USB-C. Sistemul de operare rulat este Android 14, iar telefonul are și radio FM.
S162E4 va veni într-o singură culoare – albastru.
Acerpure Acerone Liquid S272E4
LCD-ul de pe acest model are o diagonală de 6,74”, dar păstrează rezoluția HD+ și decupajul de tip waterdrop. Camera frontală are senzor de 5 MP, în timp ce sistemul dual-camera de pe partea din spate include un senzor principal de 20 MP.
Procesorul de pe S272E4 este Helio G36, anunțat acum doi ani. Memoria RAM este din nou de 4 GB, în timp ce spațiul de stocare este de 64 GB. S272E4 vine cu o baterie cu capacitate de 5.000 mAh și Android 14.
Caracteristicile tehnice slabe sugerează că telefoanele nu sunt dezvoltate „în casă” de Acer, ci de o altă companie sub licență. Dispozitivele vor fi disponibile pe Amazon.