Cu aproape 25 de ani în urmă, Carmen Holotescu, în prezent rector al Universității „Ioan Slavici” din Timișoara, începea să introducă în România concepte a căror amploare puțini o anticipau. Este vorba despre e-learning, educație deschisă, tehnologii emergente și, ulterior, blockchain.
Parcursul său profesional se confundă practic cu istoria web-ului educațional din România, un veritabil „pionier” care a anticipat transformările sistemului de învățământ cu mult înainte ca acestea să devină norme globale.
Mai mult, astăzi, într-o lume în care se vorbește tot mai mult despre tentativa de a limita accesul la social media, la pericolul AI sau la problemele ridicate de orele de curs „la distanță” experimentate în perioada pandemiei, Carmen Holotescu propue o abordare curajoasă, transformarea noilor tehnologii în aliați ai „învățării pe tot parcursul vieții”.
Reporter: Înainte de a începe, aș vrea să explicăm cele două concepte care marchează parcursul dumneavoastră profesional: educația deschisă și blockchain-ul. Și, mai ales, cum ați ajuns să fiți un pionier în astfel de domenii?
Carmen Holotescu: Ar fi foarte multe de spus. Parcursul meu în ceea ce înseamnă open education, termen care a apărut ulterior, a început chiar acum 25 de ani. În februarie am aniversat 25 de ani de când, împreună cu un grup de profesori din țară, de la diferite universități, am devenit instructori online certificați la University of Maryland, Statele Unite, după ce am fost studenți online.
A fost un curs virtual foarte scurt, de doar trei săptămâni, dar extrem de dens, unde am învățat, sub îndrumarea unui profesor de literatură americană, ce înseamnă e-learning: cum să transpunem cursurile din amfiteatre în mediul virtual al învățării online, care era, la acea vreme, un concept inovator.
Pornind de la acest lucru, în 2001 am început să explorez educația deschisă și cum se poate facilita o comunitate de învățare. Am creat primul meu mediu de învățare, scris chiar de mine în limbajul Perl, și am susținut astfel cursuri online sau blended la universități din țară, proiecte europene, workshop-uri internaționale și cursuri pentru firme. Ani de zile am lucrat în paralel, iar în perioada respectivă eram lector la Universitatea Politehnică din Timișoara și am desfășurat cursuri timp de 12 ani la Universitatea Maryland, strângând numeroase proiecte europene și colaborări internaționale.
„Tot parcursul meu profesional este definit de învățarea continuă. Mă consider student pe viață”
Tot parcursul meu profesional este definit de învățarea continuă. Mă consider student pe viață și am fost, rând pe rând, un pionier în aducerea acestor tehnologii în România, bineînțeles, împreună cu colaboratori apropiați, pe care îi voi menționa ulterior.
Încă din adolescență, când citeam foarte mult și visam să fac o descoperire importantă, am găsit o idee care a devenit motoul meu în viață și rămâne actuală și astăzi: „a înțelege lumea de astăzi este un act de creație”. Acesta este principiul pe care îl aplic continuu.
Conceptul de e-learning a apărut în urmă cu aproape 30 de ani, și a permis derularea cursurilor, folosind mecanismele web-ului de atunci – mai întâi web 1.0, apoi web 2.0 după 2000. Ulterior, au început să apară tehnologii emergente și aplicații deschise în educație, ceea ce a dus la dezvoltarea educației deschise în ultimii 10-12 ani. Aceasta presupune că instituțiile tradiționale nu mai sunt singurele locuri de învățare; cunoștințele pot fi dobândite oricând și oriunde, formal, non-formal sau informal. Aplicăm principiile învățării sociale, învățăm împreună, în grup, prin proiecte comune, dobândim noi cunoștințe și competențe pe tot parcursul vieții, cu recunoaștere formală.
„Motto-ul meu în viață și rămâne actual și astăzi: „a înțelege lumea de astăzi este un act de creație”
În acest context de învățare continuă, blockchain-ul devine extrem de relevant. Această tehnologie, numită și „tehnologia încrederii”, permite emiterea de diplome universitare, microcredențiale sau certificări pentru competențe dobândite informal sau non-formal. Ele pot fi emise de un emițător de încredere la cererea utilizatorului și puse în portofelul său digital, care decide când și cui să le facă cunoscute, fie unei universități, fie unui angajator cu rol de verificator autorizat.
Blockchain-ul este, desigur, o tehnologie nouă, apărută în 2008-2009. La fel cum web-ul din anii ’90 era perceput doar prin email, mulți asociază blockchain-ul doar cu criptomonedele sau consideră că nu este sigur, ceea ce este contrar adevărului. Este, de fapt, tehnologia încrederii: într-o rețea descentralizată, zeci, sute sau chiar mii de noduri păstrează o copie a lanțului de blocuri care conține tranzacții de orice fel, fie criptomonede, fie informații sau contracte inteligente. Totul este protejat prin algoritmi și criptografie puternică, ceea ce face imposibilă modificarea datelor. Orice informație înregistrată pe blockchain rămâne acolo pentru totdeauna.
Rep.: Credeți că un posibil viitor al educației ar putea fi cel promovat de Coursera, cu lecții online la care participa mii de persoane din toată lumea?
C. H.: Fenomenul MOOC – Massive Open Online Courses – a început în 2008, cam 10–12 ani după ce existau primele cursuri online. La început, la cursurile online participau 20–50 de studenți. Ideea de curs deschis a apărut atunci când experți canadieni în educație, precum Stephen Downes și George Siemens, au lansat un curs online de masterat la Universitatea Manitoba, SUA. Pe lângă cei aproximativ 30 de studenți oficiali, au permis oricui era interesat să participe și să interacționeze cu conținutul, ajungând la 2.000.
Materialele au fost publicate online, iar participanții din întreaga lume au putut lua parte la prezentări live ale experților. Aceștia au devenit co-creatori ai cursului, comentând și dezvoltând conținutul pe blogurile lor. Din aceste experiențe a apărut termenul de curs online deschis masiv – MOOC, , denumire dată de un alt expert canadian, Dave Cormier.
Universitățile americane, dar și cele europene, aveau deja materiale online. Un exemplu este mișcarea OpenCourseWare de la MIT, începută în 2001. Materialele puteau fi parcurse în ritmul propriu al studentului. Apoi s-au adăugat facilitatori, evaluarea proiectelor și dialogul între participanți din întreaga lume. Astfel au luat naștere platformele de tip MOOC Coursera, Udacity, edX, FutureLearn sau, la noi, Unicampus a Universității Politehnica Timișoara, una dintre cele mai active și cunoscute platforme din România.
La Timișoara, am început să implementăm această abordare încă din 2013–2014. La toate cursurile noastre, studenții evaluează astfel de cursuri online deschise, care vin de la universități prestigioase sau firme cu experiență. Ei participă la comunități globale de învățare și învață să caute, să valideze și să aprofundeze informația, concentrându-se asupra cunoștințelor noi pe care vor să le dobândească. Nu este necesar să urmeze cursul în totalitate, ceea ce este esențial este să înveți continuu.
„Ceea ce este esențial este să înveți continuu”
Lucrez împreună cu Dr. Diana Andone de la Universitatea Politehnica Timișoara și cu Conf. Dr. Gabriela Grosseck de la Universitatea de Vest din Timișoara. Am scris numeroase articole și studii despre integrarea cursurilor masive în programele universitare formale, astfel încât studenții să participe activ la comunități globale de învățare și să aplice cunoștințele dobândite pe platformele respective.
Pe lângă aceasta, este esențial să știi să găsești, să validezi, să adaptezi și să recreezi resurse educaționale deschise. Această noțiune a fost formulată la UNESCO în 2002 și conectată la mișcarea OpenCourseWare de la MIT. România este foarte activă în acest domeniu și are experiență de mulți ani.
În 2007, am fost expert într-un proiect al Băncii Mondiale, unde am elaborat un ghid de recomandări pentru introducerea resurselor educaționale deschise în educație. Proiectul viza pregătirea continuă a profesorilor prin cursuri online, introducerea software-ului open source în școli și crearea de medii educaționale deschise, în care să participe elevii, profesorii, părinții și comunitatea.
Toate aceste inițiative au crescut în timp și au avut un impact major la firul ierbii. Ele nu apar întotdeauna în studiile despre nivelul educației în țară, pentru că mulți cercetători nu analizează în profunzime proiectele de durată. Sunt profesori care aplică principiile educației deschise chiar în cele mai îndepărtate zone ale României, cum a fost cazul proiectului Băncii Mondiale, cu zeci de școli din medii defavorizate, unde aceste principii au fost implementat.
Rep.: Credeți că accesul la informație științifică ar trebui să fie gratuit sau ar trebui să rămână în sistemul contra-cost, unul elitist, care permite accesul doar unui număr restrâns de studenți și cercetători?
C. H.: Este adevărat că multe baze de date și abonamente costă foarte mult. Prin intermediul abonamentelor universitare, studenții și profesorii au acces, dar ignorăm un aspect important. Pornind de la site-uri precum Creative Commons, putem găsi nu zeci, nu sute, ci miliarde de resurse educaționale deschise. Problema este să știm unde să căutăm.
Toate aceste materiale sunt create de profesori, educatori sau studenți pasionați, care le pun la dispoziție prin licențe deschise. Ele pot fi folosite gratuit, și mai mult decât atât, pot fi traduse, adaptate sau transformate în resurse noi, cum ar fi cărți sau cursuri. Așadar, nu este nevoie să apelăm la piraterie, ci să învățăm să căutăm și să valorificăm aceste resurse.
„Trebuie să regândim complet educația și educația deschisă în contextul AI generative” În plus, acum suntem în era inteligenței artificiale generative. Discutam recent cu colega și prietena mea, Gabriela Grosseck, despre modul în care aceste instrumente schimbă complet perspectiva asupra resurselor educaționale deschise. Acum putem crea conținut nou folosind AI, dar apare întrebarea: dacă generăm materiale cu ajutorul acestor instrumente, putem spune că suntem autorii lor? Răspunsul este nu, pentru că AI-ul nu are responsabilitate juridică sau morală.
Acesta este motivul pentru care trebuie să regândim complet educația și educația deschisă în contextul AI generative. La Universitatea Politehnica Timișoara, derulăm un program de pregătire a profesorilor, în care inteligența artificială generativă este unul dintre domeniile centrale. Este un subiect care atrage atenția tuturor profesorilor din lume, pentru că ne obligă să reevaluăm metodele de predare și evaluare.
Cum schimbăm educația? Cum facem ca evaluarea studenților să fie relevantă într-o eră în care AI poate genera răspunsuri? Cum facem învățarea mai atractivă și cum evaluăm corect, astfel încât studenții să învețe cu adevărat? Acestea sunt întrebările care ne provoacă astăzi și ne ghidează eforturile de inovare în educație.
Rep.: Cum vedeți dumneavoastră decizia Chinei de a nu mai solicita teze scrise pentru titlul de doctor în inginerie, mai ales în contextul unei școli care încă funcționează după un model de secol XIX sau început de secol XX?
C.M: Este adevărat că în China se acordă titlul de doctor pe baza contribuțiilor și descoperirilor, nu a unei teze tradiționale. Aceasta nu este o noutate absolută. Există deja universități care acordă doctoratul pe baza unei colecții de articole științifice semnificative. Este important însă ca întreg procesul să fie evaluat corect de un comitet competent.
Provocarea apare atunci când tehnologia ne poate tenta să folosim asistenți virtuali pentru a valida sau completa ideile și conceptele. Devine foarte greu să stabilești limitele, până unde este permisă intervenția acestor instrumente și unde începe contribuția reală a noastră sau a studentului.
Rep.: Acum aproape 20 de ani ați militat pentru folosirea rețelelor de social media în educație. Social media este însă creată să dea dependență, și vedem zilnic efectele acestui lucru. Cum vedeți azi promovarea educației prin social media? Mai este un model viabil?
C.M.: Trebuie să privim contextul istoric. Twitter a apărut în 2006 și era o rețea pentru specialiști și entuziaști. Îi urmăreai pe cei care lucrau în domeniul tău și de la care voiai să afli informații noi, prin bloguri sau fluxuri RSS. Nu era o „mare de informații”, și puteai rămâne pe conținut relevant pentru fiecare domeniu.
Atunci vorbeam despre rețele personale de învățare, integrând bloguri, conturi de Twitter și site-uri relevante, ca o „revistă a presei” personalizată. Existau chiar și platforme precum Delicious, unde informațiile erau catalogate prin tag-uri, ceea ce permitea indexarea eficientă și accesul rapid la resursele dorite.
Împreună cu echipa mea, am creat o platformă de microblogging educațional, numită Cirip, după modelul Twitter/X. Aici aveam spații de învățare, cursuri online, materiale multimedia și discuții. În acest fel, social media nu era o sursă haotică de conținut care să îți consume timpul, ci un instrument pe care îl puteai urmări pentru învățare.
Astăzi, social media este mult mai zgomotoasă, dar principiile rămân valabile. Cu disciplină, poți folosi rețelele pentru a identifica resurse de calitate, pentru a-ți face cunoscute contribuțiile și pentru a le aduce în atenția practicienilor și a celor interesați de domeniul tău. Cu o abordare corectă, social media poate fi un instrument educațional eficient, chiar și în contextul actual.
Rep.: Credeți că tinerii pot fi învățați să folosească social media fără a cădea în capcana dezinformării și a conținutului irelevant care se promovează pe aceste platforme?
C. H: Se poate, bineînțeles, dar nu prin interdicții. Poate fi realizat prin ghidare și proiecte concrete. Interdicția nu rezolvă nimic, pentru că este imposibil să le interzici complet accesul. Este nevoie de informare continuă și de pregătire atât a profesorilor, cât și a părinților. Toți suntem supuși aceluiași „zgomot” informațional și toți trebuie să învățăm împreună cum să-l gestionăm.
Vreau să vă dau un exemplu. Chiar discutam cu profesorii de la Politehnica Timișoara, la programul menționat anterior, despre raportul anual Horizon, care apare în Statele Unite din 2002 și care analizează tehnologiile emergente pentru următorii 1-5 ani. În ediția din 2025, pentru prima dată, se vorbește despre sănătatea mintală, iar apariția ChatGPT în 2022 și abundența de informație pe rețelele sociale au creat bule în care ne formăm propriul adevăr. Este esențial să știm cum să ne păzim, cum să selectăm ceea ce este valoros și să construim lucruri cu adevărat utile.
Rep.: Tot mai multe țări discută limitarea accesului la social media pentru tineri până la 15-16 ani sau aplică măsuri similare. China, de exemplu, limitează timpul de acces și restricționează conținutul la informații științifice aprobate de stat. Cum vedeți o astfel de abordare? Nu credeți că educarea tinerilor ar dura prea mult și că efectele negative ale social media ar putea fi totuși mari până atunci?
C. H.: Lumea nu stă pe loc. Nu există un moment magic în care totul poate fi învățat instantaneu. Educația digitală trebuie să fie continuă și să pornească de la părinți, profesori și factorii de decizie din educație. Cei care fac politici trebuie să fie vizionari și să înțeleagă complexitatea. Motto-ul meu în viață este să înțeleg lumea de astăzi ca pe un act de creație. Nu putem spune „nu facem asta pentru că durează prea mult”. Totul necesită adaptare constantă, pas cu pas.
Rep.: Deci, din punctul dumneavoastră de vedere, interdicția nu este soluția.
C. H.: Exact. Ce înseamnă interdicție? Dacă unui adolescent de 15 ani îi interzici accesul, după aceea el va fi aruncat în aceeași „mare de informații” și nu va fi mai pregătit. Consider că interdicția nu rezolvă nimic; educația și ghidarea continuă sunt singurele soluții eficiente.
Rep.: Revenind la blockchain, când credeți că România va ajunge la momentul în care studenții vor avea un „portofel digital” cu toate certificările lor, recunoscute instantaneu în UE sau chiar la nivel global?
C. H.: România este la fel de aproape ca toate celelalte țări din UE. Avem unul dintre cele mai active ecosisteme de blockchain din Europa, cu instituții și universități implicate.
Cu echipa de la Universitatea Politehnica din Timișoara, alături de UEFISCDI, în implementarea proiectului EBSI4RO: Connecting Romania through Blockchain, intre 2021 și 2023, am participat la pilotări de emiteri de diplome universitare și proiecte europene, inclusiv în cadrul proiectului pe European Blockchain Services Infrastructure (EBSI), 2021-2023, care a vizat emiterea diplomelor universitare integrate cu un registrul național matricol unic. Au urmat și alte 3 proiecte europene legate de EBSI, la care alături de parteneri din UE, au participat UPT, UEFISCDI, ICI si CertSign.
Există foarte multe pilotări EBSI, care implică sute de actori instituționali și academici din Europa, dar este nevoie și de acceptarea ministerelor educației. România are cadrul legal prin care diplomele pot fi emise digital, iar alinierea cu regulamentele europene va permite verificarea instantanee, sprijinirea mobilității transfrontaliere, reducerea birocrației și recunoașterea competențelor dobândite în programe scurte sau în medii non-formale sau informale.
Rep.: Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, cele mai mari tare ale sistemului de învățământ românesc actual și, dacă ați avea puterea de a schimba ceva, ce ați schimba în primul rând?
C. H.: Pentru mine lucrurile nu sunt atât de grave, pentru că eu cunosc foarte multe școli, universități, colective de profesori entuziaști și studenți pasionați. Cred că ceea ce lipsește este evaluarea corectă a ceea ce există deja și vizibilitatea exemplelor de bune practici. Sunt comunități de practică și profesori care lucrează împreună și își împărtășesc experiențele, însă acestea trebuie făcute mai vizibile și mai valoroase. Ar trebui să punem mai mult accent pe ceea ce există deja și funcționează.
Rep.: Cum vedeți simbioza dintre inteligența artificială și educație?
C. H.: Prin învățare și înțelegere, se poate folosi corect. În programul pe care îl derulăm la Politehnica Timișoara, lucrăm cu profesorii să folosească inteligența artificială generativă ca asistent: pentru brainstorming, generarea de idei, materiale, pentru a cerceta mai rapid articole, cărți sau chiar conținut multimedia de pe YouTube.
Totuși, factorul uman rămâne esențial. Noi trebuie să înțelegem rezultatele, să le validăm și să le folosim cu discernământ. Îi învățăm pe studenți să folosească aceste instrumente ca asistenți care să le ofere informații, să le testeze cunoștințele și să îi ajute să descopere lucruri noi. În ceea ce privește evaluarea, aceasta se schimbă tot mai mult. Nu mai evaluăm doar rezultatele, ci procesul de învățare. Reintroducem examenele orale pentru ca studenții să se exprime mai bine, să-și arate valoarea într-un mod diferit decât prin lucrări scrise.
Esența cunoștințelor trebuie să fie vizibilă profesorului. Inteligența artificială nu este un pericol, ci un instrument care necesită adaptare și învățare continuă, în primul rând pentru profesori.
Rep.: Cum vedeți educația viitorului? Nu cum ați dori să fie, ci cum o vedeți în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat?
C. H.: Accesul la informație și cunoștințe va fi extraordinar de mare. Cheia este să știi de unde să le iei, cum să le validezi și cum să le analizezi critic. Educația viitorului înseamnă învățare continuă, să fii mereu student, să folosești resursele digitale, inclusiv asistenți de inteligență artificială.
Trebuie să înveți să înveți, să înțelegi, să creezi, să ajuți, să colaborezi și să vezi ceea ce este esențial. Aceasta este competența de bază pentru viitor: adaptabilitate, gândire critică și abilitatea de a folosi tehnologia responsabil.
