Elon Musk revine cu o idee spectaculoasă, dar nu nouă: o catapultă uriașă pe Lună, capabilă să arunce în spațiu sateliți pentru inteligență artificială. Planul pare desprins din literatura SF, dar, de fapt, are rădăcini vechi de peste jumătate de secol, potrivit Space.com.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Totul a pornit de la un mesaj intern. Săptămâna trecută, fondatorul SpaceX le-a transmis angajaților companiei xAI – recent achiziționată – că își dorește o fabrică pe Lună dedicată producției de sateliți AI. Iar aceștia, spune el, ar urma să fie lansați nu cu rachete clasice, ci cu o „catapultă” colosală amplasată direct pe suprafața lunară.
„Estimarea mea este că, în doi până la trei ani, cea mai ieftină metodă de a genera capacitate de calcul AI va fi în spațiu”, a scris Musk pe 2 februarie, în mesajul prin care anunța achiziția xAI de către SpaceX.
Câteva zile mai târziu, pe 11 februarie, în cadrul unei întâlniri generale cu angajații xAI – înregistrare publicată ulterior pe platforma X – Musk a revenit asupra ideii. Lansările de sateliți AI de pe Pământ rămân prioritatea imediată, a explicat el, însă noua rachetă Starship ar putea deschide drumul către operațiuni pe alte lumi.
Iar Luna este, evident, prima pe listă.
O fabrică pe Lună și o catapultă electromagnetică
„Datorită unor progrese precum realimentarea în spațiu”, a scris Musk în actualizarea din 2 februarie, „Starship va putea transporta cantități masive de marfă pe Lună. Odată ajunși acolo, vom putea stabili o prezență permanentă pentru activități științifice și de producție.”
Ideea este mai amplă decât pare la prima vedere. Fabricile lunare ar putea folosi resursele locale pentru a construi sateliți, pe care apoi să îi trimită în spațiul îndepărtat. Cheia ar fi un lansator electromagnetic – practic un tun de tip railgun la scară uriașă.
„Prin utilizarea unui lansator electromagnetic și a producției lunare”, a explicat Musk, „este posibil să instalăm în spațiul îndepărtat sateliți AI cu o capacitate totală de 500 până la 1000 TW/an (terawați pe an), adică putere de calcul la scară uriașă, avansând semnificativ pe scara Kardashev și valorificând o parte importantă din energia Soarelui.”
O idee veche de peste 50 de ani
Nu este însă o invenție nouă. Conceptul de „mass driver” – un tun electromagnetic capabil să arunce încărcături în spațiu – a fost propus încă din 1974 de Gerard O’Neill, unul dintre marii vizionari ai explorării spațiale.
În anii ’70, O’Neill sugera folosirea unui astfel de sistem pentru a lansa minereu extras de pe Lună. Bucăți de dimensiunea unei mingi de baseball ar fi fost aruncate în spațiu, unde materialul ar fi servit la construcția coloniilor orbitale și a sateliților de energie solară.
La Massachusetts Institute of Technology (MIT), O’Neill, alături de Henry Kolm și de un grup de studenți voluntari, a construit primele prototipuri. Cu sprijin financiar din partea Space Studies Institute, echipa a demonstrat că un lansator electromagnetic lung de doar 160 de metri ar putea imprima materialului extras de pe Lună o viteză suficientă pentru a-l proiecta în spațiu.
Mai mult, cercetătorii estimau că un sistem operațional de câțiva kilometri ar putea trimite anual 600.000 de tone de material către unul dintre punctele Lagrange ale sistemului Pământ-Lună.
Argumentele pentru un lansator lunar modern
Conceptul a revenit recent în discuție. În 2023, Robert Peterkin, de la General Atomics Electromagnetic Systems, a depus un raport la Air Force Office of Scientific Research (AFOSR) intitulat „Lansare electromagnetică lunară pentru exploatarea resurselor în vederea consolidării securității naționale și a creșterii economice”.
Argumentul său este clar. „Un lansator electromagnetic modern este o alegere superioară, deoarece poate utiliza energia solară abundentă drept sursă principală, în loc să importe combustibil chimic de pe Pământ”, a declarat Peterkin pentru Space.com.
El a mers chiar mai departe, sugerând că guvernul SUA ar trebui să finanțeze dezvoltarea unei versiuni evoluate a sistemului electromagnetic de lansare a aeronavelor utilizat pe portavionul nuclear USS Gerald R. Ford. Obiectivul: viteze mai mari, masă mai redusă și adaptare pentru lansări de pe Lună.
Spre o infrastructură lunară funcțională
În raportul său, Peterkin avertizează însă că primele etape ale dezvoltării unei infrastructuri lunare vor depinde inevitabil de echipamentele livrate de pe Pământ.
„Fără îndoială, prima etapă a dezvoltării unui ecosistem lunar va depinde de livrarea de echipamente, structuri și sisteme de suport de pe Pământ”, a scris el.
Aici intervine din nou Starship. „Un SpaceX Starship capabil să livreze 100 de tone pe suprafața Lunii va fi un factor decisiv. SpaceX și NASA dezvoltă planuri pentru stabilirea unei baze lunare, iar noi recomandăm alegerea unui amplasament care să permită un sistem electromagnetic de lansare fiabil și eficient.”
Raportul subliniază și potențialul economic al Lunii. Regolitul lunar este bogat în siliciu, titan, aluminiu și fier. Apa, dacă este exploatată eficient, ar putea schimba complet ecuația logistică.
„Într-un viitor nu foarte îndepărtat, economia lunară va folosi aceste resurse pentru a reaproviziona, repara și realimenta nave spațiale aflate pe orbită lunară, la costuri mai mici decât transportul materialelor din gravitația puternică a Pământului”, a concluzionat Peterkin.
Pe scurt, ideea lui Musk nu este nouă. Dar momentul ales și contextul – explozia cererii de putere de calcul pentru AI – îi dau o altă greutate. Rămâne de văzut dacă visul unei catapulte lunare va rămâne doar un exercițiu de imaginație sau va deveni următorul mare pariu tehnologic al erei spațiale.
