Descoperirile recente ale astronomilor sugerează că primele stele din Univers nu au fost toate gigantice, așa cum s-a presupus de decenii. În timp ce modelele tradiționale indicau că acestea erau uriașe, de sute sau mii de ori mai masive decât Soarele, noi cercetări arată că norii de gaz colapsați în primii 50–100 de milioane de ani după Big Bang ar fi putut genera și stele cu masă redusă, unele dintre ele existând posibil și astăzi, informează ArsTechnica.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Pentru astronomi, înțelegerea primelor stele este crucială. Acestea au fost primele obiecte care au produs elemente chimice mai grele decât hidrogenul și heliul, îmbogățind Universul și pregătind terenul pentru formarea planetelor și a generațiilor ulterioare de stele. De-a lungul decadelor, observațiile și modelele computerizate au arătat că primele stele au fost masive, extrem de luminoase și cu vieți scurte, sfârșind în explozii catastrofale, supernove, care nu le-ar fi lăsat timp să formeze planete și nici să supraviețuiască până astăzi.
Însă două studii recente publicate în 2025 schimbă această perspectivă. Un studiu folosește simulări astrofizice de ultimă generație pentru a modela turbulența din nori uriași de gaz din primii ani ai Universului. Rezultatele arată că turbulența putea fragmenta norii în clustere mai mici, favorizând formarea unor stele cu masă redusă. Celălalt studiu, realizat în laborator, demonstrează că heliu hidrid (HeH⁺), primul tip de moleculă care s-ar fi format în Univers, ar fi fost mai abundent decât se credea, acționând ca un agent de răcire pentru gaz și favorizând colapsul norilor mai mici.
Cum se formează stelele
Stelele iau naștere atunci când nori masivi de hidrogen și heliu colapsează sub propria gravitație. În centrul norului, presiunea și temperatura cresc, inițiind fuziunea nucleară. Aceasta transformă hidrogenul în heliu, generând energie și lumină. În cazul stelelor masive, procesul este extrem de rapid, iar acestea consumă combustibilul și mor în supernove, producând elemente mai grele precum carbon, oxigen sau fier. Stelele mai mici, însă, evoluează lent și pot supraviețui miliarde sau chiar trilioane de ani.
Răcirea gazului a fost un element esențial pentru formarea stelelor cu masă mică. Moleculele de hidrogen molecular (H₂), formate prin reacțiile chimice implicând heliu hidrid și deuteriu, au permis scăderea temperaturii în norii proto-stelari, reducând presiunea internă și favorizând colapsul. Aceasta explică cum stele cu mase mult mai mici decât giganticele stele inițiale ar fi putut apărea încă din primele etape ale Universului.
Implicațiile descoperirilor
Dacă aceste stele cu masă redusă există încă, ele ar putea oferi astronomilor o fereastră unică către Universul timpuriu, oferind indicii despre chimia și dinamica primelor sute de milioane de ani. Observarea acestor stele este însă extrem de dificilă: luminozitatea lor redusă le face aproape invizibile cu telescoapele actuale. Mai multe studii recente au raportat posibile detecții, însă confirmarea lor necesită observații suplimentare.
Descoperirile sugerează că primii 50–100 de milioane de ani după Big Bang au fost mai dinamici decât se credea. Chimie activă, formarea timpurie a moleculelor de răcire și turbulența în norii de gaz au permis apariția unui mix de stele gigantice și stele mai mici. Această diversitate timpurie ar putea însemna că primele planete au putut fi găzduite mai devreme decât se credea, deschizând noi perspective asupra originilor sistemelor planetare și a condițiilor care au permis apariția vieții.
Aceste noi teorii deschid drumul unor observații astronomice mai aprofundate și oferă context pentru misiunile viitoare dedicate căutării primelor stele și a celor mai vechi planete din Univers. Ele confirmă, totodată, că Universul timpuriu a fost mult mai complex și mai „viu” chimic decât modelele tradiționale sugerau, oferind cercetătorilor o hartă mai detaliată a primelor etape ale formării cosmosului.
