Un sistem planetar descoperit recent de astronomii europeni pune sub semnul întrebării una dintre ideile considerate, până de curând, aproape universal valabile: că planetele stâncoase se formează aproape de stea, iar giganții gazoși la distanță.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Potrivit Euronews, în centrul poveștii se află steaua LHS 1903, o pitică roșie mai rece și mai slab luminoasă decât Soarele nostru, situată în discul gros al Căii Lactee. Sistemul său pare, la prima vedere, banal. Dar nu este.
Un sistem „întors pe dos”
Inițial, cercetătorii identificaseră trei planete care o orbitează. Cea mai apropiată de stea este stâncoasă, urmată de doi giganți gazoși — exact tiparul pe care îl cunoaștem din Sistemul Solar: planete mici și solide în interior, planete mari și bogate în gaz mai departe.
Apoi a apărut surpriza.
Analizând mai atent datele furnizate de telescopul spațial Cheops al Agenției Spațiale Europene (ESA), specializat în studiul exoplanetelor, astronomii au descoperit o a patra planetă, situată și mai departe de stea. Iar această lume exterioară pare să fie, la rândul ei, stâncoasă.
„Acest lucru face ca sistemul să fie unul «întors pe dos», cu o ordine a planetelor de tip stâncoasă–gazoasă–gazoasă–și apoi din nou stâncoasă”, a explicat Thomas Wilson, autorul principal al studiului și astrofizician la Universitatea Warwick din Regatul Unit, într-un comunicat al ESA.
„Planetele stâncoase nu se formează, de obicei, atât de departe de steaua lor”, a adăugat el.
O ipoteză diferită față de modelul clasic
De ce este atât de neașteptat? Pentru că, potrivit modelelor clasice, apropierea de stea înseamnă radiație intensă. Aceasta „mătură” gazul din jurul nucleelor solide, lăsând în urmă planete mici, compacte, stâncoase. În regiunile mai reci și mai îndepărtate, în schimb, nucleele pot acumula straturi groase de gaz, transformându-se în giganți.
Exact inversul a ceea ce pare să se fi întâmplat aici, cel puțin în cazul ultimei planete.
Pentru a înțelege mecanismul, cercetătorii au testat mai multe scenarii. În cele din urmă, au avansat o ipoteză diferită de modelul standard: planetele din sistemul LHS 1903 s-ar fi putut forma succesiv, una după alta, nu toate în același timp.
Teoria dominantă spune că planetele apar simultan într-un disc protoplanetar — un inel vast de gaz și praf care înconjoară steaua tânără. Particulele fine de praf se unesc treptat, formează nuclee, iar acestea cresc până devin planete. Un proces lent, dar colectiv.
În cazul de față însă, oamenii de știință cred că ultima planetă stâncoasă s-ar fi format după ce cea mai mare parte a gazului dispăruse deja din sistem.
„Și totuși, iată o lume mică și stâncoasă care sfidează așteptările”, a spus Wilson. „Se pare că am găsit primele dovezi ale unei planete care s-a format într-un mediu sărac în gaz.”
Teoriile, puse din nou sub lupă
Descoperirea vine într-un moment în care astronomii au deja la dispoziție un catalog impresionant: din anii ’90 până astăzi au fost identificate peste 6.000 de exoplanete, majoritatea prin metoda tranzitului — adică prin observarea micilor variații de luminozitate atunci când o planetă trece prin fața stelei sale.
Cu fiecare nou sistem descoperit, imaginea devine mai complexă.
„Istoric, teoriile noastre despre formarea planetelor s-au bazat pe ceea ce vedem și știm despre Sistemul Solar”, a explicat Isabel Rebollido, cercetător specializat în discuri planetare la ESA. „Pe măsură ce descoperim tot mai multe sisteme exoplanetare diferite, începem să revizuim aceste teorii.”
Iar LHS 1903 pare să fie exact genul de sistem care obligă comunitatea științifică să regândească lucruri considerate, până nu demult, aproape evidente.
