Centrul Spațial din Guyana Franceză, în centrul unui scandal ecologic major

Centrul Spațial din Guyana Franceză
Centrul Spațial din Guyana Franceză, Credit foto: Joël SAGET / AFP / Profimedia

Centrul Naţional pentru Studii Spaţiale (CNES) al Franţei, care administrează Centrul Spaţial Kourou din Guyana Franceză, a fost găsit vinovat luni de tribunalul din Cayenne de distrugerea unor specii protejate în timpul unor lucrări realizate fără autorizaţie, transmite AFP, citată de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

CNES a fost condamnat, în baza unei proceduri de recunoaştere prealabilă a vinovăţiei, să repare prejudiciul ecologic creat şi să implementeze măsuri compensatorii în termen de trei ani.

Agenţia spaţială va trebui, în special, să restaureze amplasamentul rampei de lansare „Diamant”, care a fost reabilitat fără autorizaţie începând din 2022, şi să aplice măsurile compensatorii prevăzute după amenajarea unui parc fotovoltaic învecinat, denumit „PV2”.

Agenţia a fost acuzată de încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la conservarea unui habitat natural şi a speciilor protejate

Cel puţin patru specii protejate au fost afectate de distrugerea acestui habitat, printre acestea numărându-se o broască rară protejată din 2020 prin decret ministerial. CNES ar fi avut cunoştinţă de prezenţa acestei specii înainte de începerea lucrărilor, după cum suspectează procuratura, cu toate acestea nu şi-a schimbat planurile.

Potrivit informaţiilor obţinute de AFP, agenţia spaţială nu obţinuse autorizaţiile necesare pentru începerea lucrărilor.

Prejudiciu ecologic de 9,7 milioane de euro

O expertiză judiciară a estimat prejudiciul ecologic la 9,7 milioane de euro, precizând că restaurarea mediilor afectate ar putea dura câteva decenii.

Centrul spaţial, de unde sunt lansate în special rachetele Ariane, se întinde pe o savană litorală care găzduieşte 16% din biodiversitatea din Guyana Franceză pe doar 0,3% din teritoriu, inclusiv mai multe specii endemice şi o densitate mare de jaguari.

O primă tentativă de sancţionare-reparaţie prin intermediul unei convenţii judiciare de interes public, care includea o amendă de 10.000 de euro, 20.000 de euro daune interese şi dobânzi şi angajamente ecologice, a fost respinsă în iulie 2024 de către tribunal, fiind considerată insuficientă.

CNES va pune în aplicare măsurile care sunt solicitate

„Ne confruntăm cu o absenţă a amenzii pentru infracţiuni intenţionate care au cauzat daune grave speciilor ameninţate”, a declarat pentru AFP Nolwenn Rocca, coordonatorul Guyane Nature Environnement, parte civilă în acest dosar.

Avocatul CNES, Mustapha Khiter, a declarat la rândul său că agenţia „a luat act de această decizie” şi „va pune în aplicare măsurile care sunt solicitate”.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...