Paramount majorează oferta pentru Warner Bros. Discovery la 31 de dolari pe acțiune și pune presiune pe Netflix

Warner- Paramount
Sursa foto: JUSTIN SULLIVAN / Getty images / Profimedia

Cursa pentru achiziția Warner Bros. Discovery continuă: Paramount Skydance a venit cu ofertă revizuită, mai mare, de 31 de dolari pe acțiune. De asemenea, Paramount a îmbunătățit atât propunerea privind taxa de reziliere, cât și cea „de întârziere” (ticking fee).

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Lupta pentru achiziția renumitului studio de la Hollywood se intensifică. Warner Bros. Discovery a anunțat că Paramount a ridicat prețul ofertei sale de preluare la 31 de dolari pe acțiune. Oferta anterioară era de 30 de dolari pe acțiune încă din luna decembrie, o ofertă ostilă venită drept răspuns la acordul încheiat de Warner cu Netflix pentru vânzarea studioului și a afacerii de streaming la 27,75 dolari pe acțiune.

Potrivit Associated Press, pe lângă noul preț de 31 de dolari pe acțiune, Warner a anunțat marți că Paramount a majorat taxa de reziliere reglementară la 7 miliarde de dolari. Anterior, aceasta era de 2,8 miliarde de dolari, scrie Mediafax.

Paramount a acceptat, de asemenea, să majoreze „taxa de întârziere” promisă anterior, care era de 0,25 dolari pe acțiune pentru fiecare trimestru în care tranzacția se prelungește după 31 decembrie 2026. Acum a acceptat să plătească această sumă dacă tranzacția nu se finalizează până la sfârșitul lunii septembrie.

Într-un comunicat de presă, Warner Bros. a adăugat că ultima ofertă a Paramount „ar putea conduce în mod rezonabil” la o ofertă superioară, astfel cum este definită în acordul actual cu Netflix.

În cazul în care Warner Bros. consideră că ultima ofertă a Paramount este mai avantajoasă, Netflix va avea la dispoziție patru zile pentru a-și adapta sau revizui propunerea, mai notează AP.

În luna decembrie 2025, Netflix a fost de acord să cumpere studiourile de film și televiziune și divizia de streaming a Warner Bros. Discovery cu o valoare totală a întreprinderii de aproximativ 82,7 miliarde de dolari (valoare a capitalului propriu de 72 miliarde de dolari).

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...