X, compania lui Elon Musk (fosta Twitter), a respins acuzaţiile formulate de autorităţile franceze într-o anchetă penală privind presupuse manipulări de date şi a anunţat că nu va răspunde solicitării parchetului francez de a preda informaţii despre algoritm şi datele platformei, relatează CNBC, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Într-o postare publică pe contul său oficial de afaceri guvernamentale globale, X a calificat investigaţia drept ”motivată politic” şi având ca scop ”restrângerea libertăţii de exprimare”.
”Autorităţile franceze au lansat o anchetă penală motivată politic împotriva X pentru presupusa manipulare a algoritmului şi extragere frauduloasă de date. X respinge categoric aceste acuzaţii”, a transmis compania.
Ancheta a fost iniţiată în ianuarie, după ce două plângeri, una din partea unui parlamentar francez şi alta din partea unui oficial al unei instituţii publice, au acuzat că algoritmul platformei ar fi fost folosit în scopuri de interferenţă străină. În această lună, cazul a fost preluat de o unitate specializată a poliţiei naţionale din Franţa.
Procurorii francezi au confirmat că ancheta vizează posibile infracţiuni legate de manipularea sistemelor automatizate de date şi extragerea neautorizată de date. În cadrul investigaţiei, autorităţile au solicitat acces la algoritmul de recomandare al X şi la fluxuri de date în timp real despre toate postările utilizatorilor.
X a afirmat că nu a primit detalii clare cu privire la acuzaţiile concrete, dar consideră că ”legea franceză este distorsionată pentru a servi unei agende politice”.
”Din aceste motive, X nu a dat curs solicitărilor autorităţilor franceze, aşa cum are dreptul legal să facă. Nu este o decizie luată cu uşurinţă, dar faptele vorbesc de la sine”, a transmis compania.
Parchetul din Paris a precizat, într-un răspuns pentru CNBC, că a solicitat doar acces la algoritmul X, nu şi la datele private ale utilizatorilor, în vederea unei ”verificări tehnice” realizate de experţi.
Ancheta se va desfăşura sub confidenţialitate, conform legislaţiei franceze, iar doar persoanele autorizate vor avea acces la date.
X a criticat şi desemnarea celor doi experţi implicaţi în analizarea algoritmului: David Chavalarias, directorul Institutului de Sisteme Complexe din Paris (ISC-PIF), şi Maziyar Panahi, expert în inteligenţă artificială în cadrul aceleiaşi instituţii. Compania susţine că Chavalarias este iniţiatorul campaniei ”Escape X”, care încurajează utilizatorii să renunţe la platformă, iar Panahi ar fi fost implicat în cercetări ”ostile” faţă de X.
”Implicarea acestor persoane ridică serioase semne de întrebare privind imparţialitatea şi motivaţiile politice ale anchetei. Un rezultat prestabilit nu poate fi considerat echitabil,” a conchis compania.
Cei doi cercetători nu au comentat public acuzaţiile lansate de X până la această oră.