Digitalizarea şi inteligenţa artificială vor fi factori cheie în transformarea sectorului asigurărilor – studiu PIAR / PwC

Sursa foto: Pixabay

Reprezentanţii industriei locale şi globale de asigurări sunt decişi să investească în digitalizare pentru viitor, relevă două studii de referinţă comandate de către Patronatul Industriei Asigurărilor din România (PIAR) şi realizate de PwC, transmite Agerpres.

Studiile „Impactul megatendinţelor asupra sectorului asigurărilor” şi „Impactul schimbărilor asupra forţei de muncă şi competenţelor din sectorul asigurărilor” arată că digitalizarea şi inteligenţa artificială vor fi factori cheie în transformarea sectorului, la nivel global.

Potrivit unui comunicat, inovaţia tehnologică, schimbările climatice, schimbările demografice şi aşteptările clienţilor vor continua să evolueze şi vor remodela felul în care asigurătorii vor face afaceri în viitorul apropiat.

„Dincolo de îmbătrânirea şi scăderea populaţiei active, sistemul educaţional tot mai puţin performant şi lipsa competenţelor necesare rămân provocările majore ale pieţei muncii din România, ceea ce pe termen lung va reprezenta principala barieră pentru dezvoltarea companiilor”, se scrie în comunicat.

În acest context, 91% dintre reprezentanţii industriei locale şi globale de asigurări sunt determinaţi să investească în digitalizare şi să îşi pregătească echipele pentru viitor, punând accent pe dezvoltarea competenţelor, în special a celor digitale avansate. Dacă în prezent abilităţi precum rezilienţa, gândirea analitică şi învăţarea continuă sunt piloni de bază, pe viitor, competenţele în utilizarea AI, analiza datelor, gândirea creativă şi securitatea cibernetică vor îmbogăţi contribuţia umană, sprijinind sectorul în generarea de inovaţie şi creare de valoare.

„Cele două studii reprezintă un instrument extrem de util managementului companiilor de asigurări şi echipelor de resurse umane, oferind informaţii relevante despre cum va arăta viitorul. Acest aspect favorizează o pregătire eficientă şi din timp pentru valorificarea oportunităţilor şi contribuie la dezvoltarea unui business sustenabil şi la crearea de locuri de muncă cu valoare adăugată”, a declarat Judith Kis, Preşedintele PIAR.

Liderii consultaţi în studii privesc cu optimism următorii trei ani, anticipând o integrare graduală a inteligenţei artificiale în companii, în special pentru a optimiza platformele tehnologice, procesele de business şi fluxurile operaţionale, ceea ce va conduce în timp la acoperirea sarcinilor repetitive şi la eliberarea potenţialului pentru proiecte inovatoare, creative sau strategice, oferind profesioniştilor oportunitatea de a contribui la dezvoltarea sustenabilă a sectorului.

„Tranziţia digitală şi accelerarea inovaţiei sunt deja o realitate în industria asigurărilor, iar aceste studii oferă un cadru solid pentru a înţelege cum putem naviga cu succes acest proces de transformare. Cred cu tărie că viitorul acestei industrii depinde de abilitatea noastră de a atrage şi forma talente, de a integra tehnologia în mod inteligent şi de a rămâne aproape de oameni, cu soluţii relevante, empatice şi responsabile”, a declarat Mihai Tecau, Director General OMIASIG.

Studiile au fost realizate în cadrul proiectului PROASIG  – Promovarea dialogului pentru ocupare şi formare în asigurări, cod SMIS 305698.

„Două studii extrem de valoroase şi utile, care oferă o imagine bună asupra pieţei asigurărilor din România şi a contextului socio-economic prezent. Ceea ce mi se pare interesant este faptul că provocările digitalizării şi schimbărilor demografice sunt aceleaşi în România, ca în alte ţări din Europa”, a declarat Sebastian Hopfner, Preşedintele Platformei de Dialog Social din cadrul Insurance Europe.

Aceste analize explorează tendinţele din industrie în contextul tranziţiei verzi şi digitale, atât în România, cât şi la nivel european, iar rezultatele obţinute urmează a fi puse la dispoziţia tuturor companiilor de asigurări din România.

Patronatul Industriei Asigurărilor din România – PIAR este o organizaţie patronală, constituită în anul 2020, în baza Legii 62/2011 a dialogului social. Patronatul a fost înfiinţat la iniţiativa Groupama Asigurări, UNIQA Asigurări, UNIQA Asigurări de Viaţă şi PAID. În prezent numără 10 membri, prin alăturarea ulterioară a BRD Asigurări de Viaţă, Omniasig, ASIROM, BCR Asigurări de Viaţă, Grawe şi ABC Insurance, care împreună însumează 65% din angajaţii sectorului.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...