Inteligența artificială intră în sala de operație / Un robot autonom finalizează cu succes o operație la vezica biliară

Robot chirurgical
Robot chirurgical. Credit foto: Ailike Creative / Panthermedia / Profimedia

Un robot experimental ghidat de inteligenţa artificială (AI) a reuşit să efectueze în mod autonom o fază delicată şi complicată a unei operaţii comune la nivelul vezicii biliare, marcând un pas important către procedurile medicale automatizate, au declarat miercuri cercetătorii din Statele Unite, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Roboţii chirurgicali existenţi sunt controlaţi de la distanţă de către chirurgi umani. Noul sistem utilizează inteligenţa artificială pentru a lua decizii independente şi se adaptează la complicaţiile neaşteptate care pot să apară în timpul operaţiilor, a explicat Axel Krieger de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, care a condus cercetarea.

El a comparat acest progres cu un vehicul autonom care poate „naviga pe orice drum, în orice condiţii, răspunzând inteligent la orice întâlneşte în calea lui”. „Acest progres ne duce de la roboţi care pot executa sarcini chirurgicale specifice la unii care înţeleg cu adevărat procedurile chirurgicale”, a adăugat Krieger.

Cum a fost instruit robotul SRT-H

Robotul SRT-H a fost antrenat prin intermediul unui cadru de inteligenţă artificială cunoscut sub numele de „învăţare prin imitaţie ghidată de limbaj”, utilizând înregistrări video cu chirurgi care efectuau operaţii de îndepărtare a vezicii biliare pe cadavre de porc, potrivit unui studiu publicat în revista Science Robotics.

Robotul a fost testat pe opt seturi diferite de vezici biliare şi ficaţi de porc, prelevate de la animale. Separarea vezicii biliare de ficat durează câteva minute şi implică utilizarea mai multor instrumente medicale, inclusiv prinderea, plasarea unei cleme şi decuparea – abilităţi comune în procedurile chirurgicale reale – toate acestea necesitând decizii autonome şi capacitate de adaptare.

Organele şi vasele de sânge ale porcilor au variat foarte mult în ceea ce priveşte aspectul şi anatomia, „reflectând diversitatea întâlnită în intervenţiile chirurgicale umane”, au explicat cercetătorii.

Precizie maximă, dar viteză redusă

Deşi robotul a obţinut un grad de acurateţe de 100% în cadrul acestor intervenţii, a avut nevoie de mai mult timp decât un chirurg uman pentru a le finaliza.

În prezent, printre roboţii chirurgicali disponibili pe piaţă se numără sistemul chirurgical Da Vinci, dezvoltat de compania Intuitive Surgical. Acesta a fost utilizat în peste 12 milioane de proceduri la nivel mondial de la aprobarea sa de către Agenţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a SUA în anul 2000. Însă, spre deosebire de SRT-H, sistemul Da Vinci este controlat în întregime de chirurgi umani, fără autonomie decisională.

Perspective pentru viitorul chirurgiei

Piaţa globală de robotică chirurgicală este estimată la aproape 10 miliarde de dolari anual, cu aproximativ 2,7 milioane de proceduri robotice efectuate doar în anul 2024, potrivit analistului David Rescott de la compania de servicii financiare Baird.

Pe termen lung, cercetătorii americani sunt de părere că roboţii chirurgicali complet autonomi ar putea contribui la soluţionarea deficitului de chirurgi, la reducerea erorilor umane şi la oferirea unei asistenţe medicale constante şi de calitate, inclusiv în regiunile slab deservite.

Cercetarea a fost finanţată de Agenţia de Proiecte de Cercetare Avansată pentru Sănătate (ARPA-H), Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Institutele Naţionale de Sănătate din Statele Unite.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...

Mini „Silicon Valley”, lansat la Iași: FreeYa Mind Campus este primul centru de cercetare și educație din România dedicat tehnologiilor cuantice și AI / Investiția de peste 400 mil. de euro pune România pe harta mondială a quantum computing-ului / Zeci de studenți români accesează deja computerele IBM

FreeYa Mind Campus, primul centru de cercetare și educație din România dedicat tehnologiilor cuantice și inteligenței artificiale, a…
Citeste Mai Mult